„Interesul naţional” al SUA şi cel al Rusiei

 Autor:Mihai CONŢIU

Ca un laitmotiv, ori de cîte ori americanii intervin militar într-o ţară a lumii, invocă „interesul naţional al SUA”, „instaurarea democraţiei”, „apărarea valorilor democratice” etc. Cînd este vorba despre „instaurarea democraţiei” şi „apărarea valorilor democratice” cu arma în mînă şi prin invazie în ţări cu tradiţii, culturi şi religii diametral opuse celor occidentale, aşa cum sunt Egiptul, Libia, Irak, Iran, Siria etc., putem vorbi despre liberul arbitru al Marilor Puteri, despre dictatura mondială a acestora.

Despre ce fel de „instaurare a democraţiei” şi „apărare a valorilor democratice” poate fi vorba cînd, în realitate, agresorul occidental este cu ochii pe petrolul şi gazele naturale ale ţărilor invadate? Bine, Occidentul are propriile valori democratice, exersate îndelungat şi aplicate aşa cum ştim. Problema care se pune este: Cine-i arbitrul universal care poate decide că aceste valori trebuie impuse cu forţa armelor, la scară planetară, şi acolo unde tradiţiile şi valorile laice şi religioase evoluează într-un univers uman diametral opus?

Făcînd recurs la istorie, constatăm că cele mai străvechi şi valoroase „producătoare” de culturi şi civilizaţii sunt popoarele Orientului Apropiat, Mijlociu şi Îndepărtat. Actualele lor forme de guvernămînt sunt o consecinţă sau o evoluţie firească a lor, în propriul univers civilizator multimilenar. Agresiunile NATO în ţările arabe, în fond, sunt războaie de cotropire. Ele pot fi asemuite cu descinderile armate ale conquistadorilor spanioli în America de Sud, unde au măcelărit şi distrus culturi şi civilizaţii întregi – mayaşii, aztecii, incaşii sau olmecii, a căror istorie începe cu mult peste o mie de ani Î.H. Dar cîte vestigii culturale, de patrimoniu universal nu au fost distruse pînă acum în Irak...?

Contestatari anti-guvernamentali din ţările occidentale, de pildă, sunt contribuabilii acestora. Ei sunt exponenţii propriilor lor nemulţumiri civice şi nu sunt stimulaţi de o Putere străină, aşa cum, după cum bine se ştie deja, de-a lungul timpului, s-a întîmplat în Republica Dominicană, Chile, Nicaragua, Panama, Vietnam, Libia, Irak, Egipt, Siria etc., unde americanii au dat tonul revoltelor sau războaielor.

Arabii n-au încercat niciodată să impună Occidentului propria cultură şi sistem de guvernare, iar asta la nivel de stat, prin agresiuni armate. „Blestemul” arabilor este petrolul, pe care marile companii transnaţionale ce subvenţionează campaniile electorale ale politicienilor, spre satisfacţia producătorilor de armament, şi-l doresc cu orice preţ.

Pe de altă parte, Rusia, la rîndu-i, are propriu interes naţional, care nu poate fi subsumat celui american. Da, a existat un Război Rece, iar fosta URSS a stăpînit o parte din Europa, dar aceasta i-a fost oferită, „ca pradă de război”, lui Stalin de către Roosevelt şi Winston Churchill. După ce principii logice putem spune că „interesul naţional” al SUA este mai presus decît cel al Rusiei în Siria, spre exemplu?

Este limpede că războiul civil din Siria, dincolo de interesele petro-dolarului, are drept scop desfiinţarea bazei militare navale ruseşti din portul Tartuf, recent relansată şi consolidată prin modernizarea infrastructurii logistice. SUA vor să înlăture regimul lui Bashar Assad şi, fireşte, să instaleze unul potrivnic intereselor ruseşti. Dincolo de opoziţia civilă şi chiar parlamentară (cazul Marii Britanii) din SUA şi Europa faţă de o intervenţie militară în Siria, Guvernele europene aliate NATO sunt puse într-o situaţie destul de delicată şi chiar încordată – participarea la o coaliţie a NATO împotriva Siriei devine automat şi un act de ostilitate faţă de Federaţia Rusă.

SUA deja nu exclude soluţia ca Pentagonul să distribuie arme şi să-i antreneze pe rebelii sirieni. Acest lucru ar suplimenta demersurile operative ale SUA dincolo de scopurile limitate ale actualului program al CIA. Recurgînd la această soluţie, constatăm că avem de-a face cu o reconsiderare majoră a uneia dintre acţiunile secrete şi discutabile planificate de SUA pe parcursul celor doi ani şi jumătate de război civil din Siria. Obama a autorizat programul CIA în luna Iunie, iar asta după implicarea Hezbollahului în conflictul din Siria de partea preşedintelui Bashar Al-Assad şi a convingerii proprii a SUA că forţele siriene au utilizat arme chimice.

Zilele trecute, flotelor americane şi ruseşti li s-au dat ordine de mobilizare a unor importante capacităţi de luptă în contextul declanşării unor posibile atacuri militare împotriva Siriei. Prin urmare, marina americană a mobilizat 4 distrugătoare în Estul Mediteranei, dislocînd şi un grup aeronaval în Marea Roşie, unde se află la ordin de luptă şi portavionul USS Nimitz, cel mai mare din clasa sa – patru crucişătoare şi o navă de croazieră.

Tot aşa, în zona Bazinului Levantului, a fost conceput un dispozitiv operativ de patru distrugătoare ('USS Stout', 'USS Gravely', 'USS Ramage' şi 'USS Barry'), fiind gata să lanseze rachete de croazieră de tip Tomahawk împotriva unor ţinte din Siria. Marina SUA a evitat să spună care-i numărul de rachete Tomahawk aflate la bordul fiecărei nave. Unele surse estimează numărul lor la 45.

Putin: “Rusia are un plan de acţiune în cazul unui atac al SUA în Siria, dar consideră prematur să-l dezvăluie"

Într-un interviu, acordat agenţiei Associated Press, fiind întrebat care va fi poziţia Rusiei dacă vor fi prezentate dovezi concludente că atacurile cu arme chimice au fost coordonate de Guvernul Siriei şi dacă va fi de acord cu operaţiunea militară americană, Vladimir Putin a spus: “Nu exclud acest lucru. Dar vreau să vă atrag atenţia că, în conformitate cu legislaţia internaţională în vigoare, numai Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite poate autoriza folosirea armelor împotriva unui stat suveran. Dacă vom avea date exacte şi obiective despre autorul acestor crime, atunci va exista o reacţie. Şi vă asigur că vom adopta o poziţie de principiu, anume că utilizarea armelor de distrugere în masă împotriva oamenilor este o crimă”.

Rusă a cerut expres Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA) să prezinte, în regim de urgenţă, un raport cu privire la riscurilor ce le presupune posibilele atacuri americane asupra mini-reactoarelor-sursă de neutroni şi a altor obiective din Siria.

Privitor la poziţia americană faţă de Siria, Putin a declarat: "În timpul dezbaterilor din cadrul Congresului american privind utilizarea forţei în Siria, „autorităţile SUA mint atunci cînd declară că atacurile americane nu vor conduce la consolidarea poziţiilor Al-Qaeda în această ţară şi cînd afirmă, de asemenea, că în Siria nici nu există membri Al-Qaeda”, transmite Agenţia de ştiri Ria 'Novosti. Preşedintele rus a insistat asupra faptului că Al-Qaeda este una dintre principalele organizaţii care luptă de partea Opoziţiei siriene. „Cea mai importantă formaţiune de luptă este aşa-zisa Al-Nusra, o unitate a Al-Qaeda, iar americanii ştiu acest lucru”, a punctat Putin.

Potenţialul militar naval rusesc

Simultan cu ordinul de mobilizare dat navelor militare americane, în dimineaţa zilei de 3 August, nava rusească de debarcare Novocerkask, avînd la bord o unitate de puşcaşi marini, a demarat spre portul Novorosiisk din Estul Mării Negre spre a se alătura altor nave ale Flotei ruse dislocate în Mediterana.

Oficiali ai Ministerului Apărării Federaţiei Ruse au confirmat că, în Marea Mediterană, sunt dislocate nava de pază Neustraşimîi şi marile nave de debarcare Sabalin, Admiral Nevelski şi Peresvet. Grupul naval include, de asemenea, nava antisubmarin Admiral Panteleev, nava amiral a grupului mediteranean şi crucişătoarele lansatoare de rachete Moskva şi Variag.

Crucişătorul cu propulsie nucleară Moskva din cadrul Flotei ruse din Marea Neagră, denumit de NATO „ucigaşul de portavioane”, care se afla într-un traseu naval spre portul Mindelo din Capul Verde, a fost redirecţionat în Estul Mării Mediterane. Potrivit Interfax, o sursă militaro-diplomatică de la Moscova a confirmat modificarea ordinului de marş şi planul de mobilizare a navei, aflată sub comanda contraamiralului Valeri Kulikov.

Zbigniew Brzezinski: „Cine luptă pentru democrație? Qatarul și Arabia Saudită?”

Zbigniew Brzezinski, fost strateg al președintelui Jimmy Carter,  în Iunie, declara că SUA sunt atrase într-un scenariu similar, dar mult mai periculos decît cel din Irak sau Afganistan. „Ar trebui să creăm o coaliție internațională prin care să impunem o soluție. Trebuie să negociem serios cu rușii și chinezii, să-i implicăm pe japonezi, pentru că sunt influenți, la fel ca și indienii, și depind de importul de petrol. Acest tip de răspuns ar putea avea un efect. În schimb, noi ne angajăm într-o propagandă în masă, portretizînd conflictul ca un război pentru democrație. Cine luptă pentru democrație? Qatarul și Arabia Saudită? Acesta este un război sectar, purtat cu brutalitate de fiecare dintre părți. Cei 100.000 de oameni au murit într-un război civil. Nu au fost uciși doar de regimul sirian. Sunt două tabere și nici una nu luptă curat. De ce a stabilit președintele Obama linia roșie a gazelor toxice? Pe ce bază? Cu ce concept strategic în minte? Asta încurcă toate lucrurile. Mizeria se poate extinde și poate cuprinde și Turcia, iar Turcia are probleme interne, spunea atunci Brzezisnki.

Pe 9 Septembrie, au loc dezbaterile Congresului SUA privind oportunitatea unei lovituri militare în Siria. În paralel, Comisia de politica externă a Senatului SUA a adoptat un proiect de rezoluție care autorizează folosirea forței militare în Siria. Obama este sprijinit necondiționat de Franța. Acesteia i se adaugă Canada, Australia, Coreea de Sud și Japonia. Cancelarul german Angela Merkel manifestă prudenţă din cauza riscurilor electorale pentru alegerile din 22 Septembrie, iar aceasta pentru că electoratul este ostil faţă de o intervenție militară în Siria, relaţiile comerciale cu Rusia fiind la fel de importante pentru nemţi la fel ca şi cele strategice cu America.