REALITATEA INTERNATIONALA PE SCURT (16 Noiembrie 2020)

Pînă în 2030, soldați în Forțele Armate Britanice vor fi roboții

Șeful Forțelor Armate britanice, generalul Sir Nick Carter, susține că pînă în anul 2030 Armata Regatului Unit ar putea avea pînă la 30.000 de soldați-roboți. Carter vorbește despre războaie futuriste și despre mașini de război controlate de la distanță, potrivit ladbible.com.

Nick Carter a vorbit la SkyNews despre investițiile necesare pentru Forțele Armate Britanice și a cerut o revizuire  integrată a forțelor armate, care ar urma să dureze nu mai puțin de cinci ani.  Vorbind despre perspectiva anului 2030, generalul Nick Carter a precizat că Armata britanică ar putea include mașini de război controlate de la distanță, dar și soldați-robot. „Bănuiesc că am putea avea o Armată de 120.000, dintre care 30.000 ar putea fi roboți”, susține șeful Forțelor Armate Britanice.

Investițiile în aceste mașini de luptă ale viitorului ar urma să aibă loc în cei cinci ani în care Armata britanică ar trece prin procesul de revizuire. „În mod clar, din perspectiva noastră, vom argumenta pentru un buget multianual pentru că avem nevoie de investiții pe termen lung, deoarece investițiile pe termen lung ne oferă posibilitatea de a asigura modernizarea Armatei”, a mai spus Carter. Generalul vede creșterea numărului de roboți în Armată ca pe un proces de durată necesar din cauza problemelor de recrutare cu care se confruntă Forțele Armate dar și cu probleme de subdimensionare a schemei de personal calificat.

Un olandez vîrstnic a fost ucis de un grup de copii care se aflau la „vînătoare de pedofili”

Oscar Dros, unul dintre șefii Poliției olandeze, spune că există riscul ca și alți oameni să moară, făcînd apel la populație să lase justiția în mîna autorităților. Bărbatul de 73 de ani, din orașul Arnhem, a fost ademenit pentru relații sexuale pe un chatroom dedicat persoanelor gay. Autoritățile spun că acesta știa faptul că persoana cu care urma să se întîlnească era minoră, însă nu există indicii că fapta în sine ar fi avut loc. Atacul din Arnhem este al 250-lea într-o serie lungă de astfel de incidente produse de așa-zișii „vînători de pedofili” în Olanda, conform autorităților.

Un grup de adolescenți din Arnhem au avut ideea de a începe o „vînătoare de pedofili” după ce au citit despre astfel de întîmplări în alte părți ale Olandei. Fostul profesor a ajuns la punctul de întîlnire stabilit în data de 28 Octombrie, iar de acolo a fost urmărit în drum spre casă. La un moment dat, adolescenții l-au atacat și l-au bătut cu sălbăticie. Bărbatul a murit, ulterior, la spital. Avocatul băiatului de 15 ani care a inițiat „vînătoarea de pedofili” spune că acestuia i-a venit ideea pentru că „se plictisea din cauza carantinei”. El spune că clientul său a fost „luat de val” însă nu a participat personal la atacul împotriva persoanei ucise.

Oscar Dros spune că în jur de 250 de astfel de incidente au fost raportate, dar că numărul real este posibil să fie chiar mai ridicat – persoanele suspectate de „justițiari” sunt atacate, amenințate și hărțuite pe internet. Mai multe grupuri de Facebook au fost create pentru organizarea „vînătorilor de pedofili”, iar aceste grupuri atrag mii de persoane care spun că fac aceste lucruri pentru „a îi proteja pe copii”.

”Este timpul să plecăm acasă”, le spune noul şef al Pentagonului trupelor sale

Şeful interimar al Pentagonului, Christopher Miller, a lăsat să se înţeleagă, în primul său mesaj către militari, că ar putea accelera retragerea soldaţilor americani din Afganistan şi Orientul Mijlociu, informează France Presse, scrie agerpres. „Toate războaiele trebuie să ia sfîrşit”, scrie Miller, numit în locul lui Mark Esper, demis Lunea trecută brusc de Preşedintele în exerciţiu Donald Trump. „Încetarea războaielor necesită compromisuri şi parteneriate. Am preluat provocarea, am dat totul. Este timpul să plecăm acasă”, a insistat Miller într-o scrisoare publicată pe site-ul Ministerului Apărării.

Noul şef al Pentagonului, fost locotenent al Forţelor Speciale, nu menţionează în mod direct nici un loc de desfăşurare. Referindu-se la războiul purtat împotriva organizaţiei teroriste al-Qaida, el pare să evoce cu prioritate Afganistanul şi Irakul, unde mulţi soldaţi americani au fost desfăşuraţi în urma atacurilor din 11 Septembrie 2001, scrie AFP. Donald Trump, care promisese că va pune capăt „războaielor nesfîrşite”, a anunţat că doreşte să reducă numărul soldaţilor americani în Afganistan la 2.500 la începutul anului 2021 şi chiar a menţionat o retragere totală pentru Crăciun.

Chiar dacă nu critică public poziţia Casei Albe, unii ofiţeri spun în particular că se opun formal unei cifre mai mici de 4.500 de soldaţi, atîta timp cît violenţa nu scade pe teren. Aceştia observă că o retragere ordonată, inclusiv transportul a mii de soldaţi cu echipamentul lor, nu va putea fi realizată complet pînă la învestirea Preşedintelui ales Joe Biden, pe 20 Ianuarie 2021, decît dacă lasă în urmă armamentele, pe care inamicii Statelor Unite le-ar putea captura.

Începînd de Marţi, Austria intră într-o nouă carantină

Austria va intra într-o nouă perioadă de carantină Marţi 17 Noiembrie şi pînă pe 6 Decembrie inclusiv, a anunţat cancelarul Sebastian Kurz, scrie agerpres. În perioada de carantină, magazinele care vînd bunuri neesenţiale vor fi închise şi oamenii vor trebui să stea în locuinţe tot timpul, cu excepţia ieşirilor pentru a cumpăra bunuri esenţiale sau pentru a face sport, notează Reuters. În plus, oamenii ar trebui să muncească de acasă dacă este posibil.

“Solicitarea mea urgentă: nu vă întîlniţi cu nimeni! Orice contact social este prea mult. Petreceţi timpul liber exclusiv alături de oamenii împreună cu care locuiţi. Dacă locuiţi singuri, definiţi o persoană de contact”, a scris Kurz pe Twitter. “Aceste măsuri sunt extrem de radicale, dar vrem să ne asigurăm că este o carantină suficient de dură, astfel încît numărul infecţiilor să scadă rapid. Acesta este singurul mod în care putem evita ca sistemul nostru sanitar să fie excedat. Scopul nostru: La 7 Decembrie, şcolile şi magazinele ar trebui să fie primele care se redeschid după carantină. Un lucru este clar: Nimeni nu vrea ca şcolile, restaurantele, magazinele etc. să fie închise, dar trebuie să facem împreună acest pas. Să ajutăm împreună!”, a mai notat Sebastian Kurz. În Austria există în această perioadă interdicţia de ieşire pe timpul nopţii, precum şi alte restricţii, însă măsurile vor fi înăsprite. Austria a raportat pînă acum 198.216 cazuri de infectare cu coronavirus şi 1.629 de decese.

Restaurantele din Franţa contestă în Justiţie închiderea administrativă

Principala organizaţie profesională a restaurantelor, barurilor şi cafenelelor din Franţa a anunţat că va ataca în Justiţie închiderea administrativă decretată pentru acest sector, de la începerea celei de-a doua perioade de izolare, care a intrat în vigoare la 30 Octombrie, relatează EFE, scrie agerpres. Organizaţia Profesioniştilor din Hotelerie (Umih) a reamintit că Guvernul a justificat această închidere din motive sanitare pentru a frîna răspîndirea coronavirusului.

Organizaţia a reamintit că Guvernul nu a prezentat totuşi cifre, care să demonstreze că există mai multe contagieri în restaurante. Umih a insistat că localurile au aplicat din Iunie şi pînă la încheierea primei perioade de izolare măsuri de securitate sanitară. Prin urmare au decis să prezinte un recurs în Justiţie pînă la 20 Noiembrie.

Premierul francez, Jean Castex, a avertizat că inclusiv după ridicarea restricţiilor de izolare la domiciliu, prevăzută pentru 1 Decembrie, barurile şi restaurantele vor rămîne închise.

Grecia închide şcolile primare din cauza răspîndirii infectărilor

Grecia a anunţat închiderea şcolilor primare, precum şi a grădiniţelor şi creşelor, pînă la sfîrşitul lunii din cauza înmulţirii cazurilor de coronavirus, relatează AFP, scrie agerpres. „Guvernul grec a decis să suspende funcţionarea şcolilor pînă la 30 Noiembrie”, a declarat ministrul Sănătăţii, Vassilis Kikilias, spunînd că măsura a fost luată pentru a limita deplasările părinţilor, profesorilor şi bunicilor şi pentru a obţine, „împreună cu alte măsuri”, reducerea numărului de cazuri. Colegiile şi liceele sunt deja închise şi toate cursurile sunt ţinute la distanţă de luni.

La 7 Noiembrie au fost introduse măsuri de izolare, programate să dureze pînă la 30 Noiembrie, chiar dacă experţii nu exclud o prelungire a lor, în contextul în care ţara pare depăşită de pandemie, după ce a fost mai degrabă ferită în Primăvară. Începînd de Vineri seară, a fost impusă o interdicţie de ieşire din casă între orele 21.00 şi 05.00.

Ţară cu 10,9 milioane de locuitori, Grecia a înregistrat 997 de decese şi 69.675 de contaminări de la începutul pandemiei la sfîrşitul lui februarie, majoritatea dintre ele fiind semnalate în cursul ultimelor patru luni.

Germania va acorda ajutoare de 22 de miliarde de euro companiilor şi liber-profesioniştilor

Germania va acorda ajutoare de 22 de miliarde de euro companiilor şi liber-profesioniştilor afectaţi de impactul epidemiei de Covid-19, în primul semestru al anului 2021, au declarat persoane apropiate situaţiei, transmite Reuters.

Separat, programul de compensaţii destinat firmelor afectate de măsurile de carantină se va ridica în Noiembrie la 14 miliarde de euro. Iniţial, Guvernul se aştepta la o sumă de 10 miliarde de euro. Consilierii economici ai Guvernului german anticipează că economia se va contracta în acest an mai puţin decît se estima iniţial, datorită rezultatelor bune din timpul Verii, dar al doilea val al pandemiei de Covid-19 întunecă perspectivele de creştere din 2021. În cadrul celei de-a doua runde de ajutoare, companiile ar putea primi pînă la 200.000 de euro pe lună pentru acoperirea unor costuri fixe, cum ar fi chiria, în timp ce liber-profesioniştii au putea beneficia de pînă la 5.000 de euro.

Ministrul de Finanţe Olaf Scholz a declarat că Germania are o capacitate fiscală suficientă pentru a acorda noi măsuri de susţinere şi de stimulare, dacă va fi necesar pentru a contracara impactul pandemiei asupra celei mai mari economii din Europa. Germania intenţionează să împrumute peste 300 de miliarde de euro în total, în acest an şi în 2021, dar trebuie să analizeze cu atenţie care sunt măsurile de susţinere justificate, a mai spus Scholz. Institutul de cercetări Bruegel din Bruxelles estimează valoarea sprijinului nerabursabil acordat de Guvernul german companiilor şi cetăţenilor la 8,3% din producţia economică, nu departe de sprijinul de 9,1% din PIB acordat de Guvernul Statelor Unite.

Președintele Vladimir Putin i-a cerut omologului său azer să protejeze lăcaşurile de rugăciune creştine din Nagorno Karabah

Preşedintele rus Vladimir Putin i-a spus omologului său azer Ilham Aliev să protejeze lăcaşurile de rugăciune creştine din zonele din Nagorno Karabah care vor intra sub controlul Azerbaidjanului în cadrul acordului de încetare a ostilităţilor convenit săptămîna trecută, potrivit unui anunţ al Kremlinului, transmite Reuters.

Rusia a intermediat, Marțea trecută, un acord de încetare a luptelor, care a asigurat obţinerea unor teritorii în jurul regiunii populate de etnici armeni, unde trupele azere şi forţele etnicilor armeni s-au luptat în ultimele şase săptămîni. Putin i-a spus Preşedintelui Aliev că există biserici şi mănăstiri creştine în părţile enclavei populată de armeni care vor trece sub control azer. Nagorno Karabah este recunoscută internaţional ca fiind parte a Azerbaidjanului. ”În această privinţă, acesta (Putin) a subliniat importanţa de a asigura o activitate normală în aceste lăcaşuri”, a arătat Kremlinul. Aliev a spus că Azerbaidjanul va proceda în acest sens”, potrivit Kremlinului. Principala religie din Azerbaidjan este islamul.

Putin, Aliev şi premierul armean Nikol Paşinian au mai discutat ”aspecte practice ale acordului de încetare a luptelor. Nu este clar dacă Putin a discutat telefonic cu Aliev, iar ulterior cu Aliev şi Paşinian, sau dacă a vorbit separat cu liderul armean. Potrivit acordului, în regiune vor fi desfăşuraţi 2.000 de soldaţi ruşi pentru menţinerea păcii.

De la începutul anilor 1990, etnicii armeni au deţinut controlul în Nagorno Karabah şi în porţiuni substanţiale de teritoriu azer din jurul enclavei. În prezent, armenii au pierdut cea mai mare parte a enclavei, precum şi teritoriul înconjurător.

Un tren de pe ruta Viena-București a lovit o turmă de oi

Circulația feroviară a fost oprită, Duminică, în apropierea stației CF Crăciunelu, în județul Alba după ce trenul Viena – București Nord a lovit o turmă de oi.

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române informează că pe magistrala 300, la kilometrul feroviar 385+940 de metri, în apropierea stației CF Crăciunelu, județul Alba, un tren care circulă pe relația Viena – București Nord a surprins și accidentat în gabaritul căii ferate o turmă de oi. Nu au fost persoane rănite, informează Mediafax.

Focar de pestă porcină la mistreți în România

Centrul Local de Combatere a Bolilor (CLCB) Bistriţa-Năsăud s-a reunit în urma confirmării unui caz de pestă porcină africană la mistreţi în fondul de vînătoare Fiad-Romuli, potrivit comunicatului de presă remis Duminică de Instituţia Prefectului.

Restricţiile impuse de autorităţi în urma apariţiei cazului de PPA la mistreţi afectează parţial alte patru fonduri de vînătoare. "În şedinţa CLCB a fost prezentat şi aprobat Planul actualizat de măsuri pentru prevenirea apariţiei PPA la porcii domestici şi de combatere a PPA la mistreţi în judeţul Bistriţa-Năsăud. De asemenea, s-a delimitat zona afectată (zona infectată de minim 8 km + zonă tampon de 5 km), astfel: zona afectată: FV 8 Fiad-Romuli; FV 6 Ţibleş (parţial), FV 7 Bichigiu (parţial), FV 9 Telciu (parţial), FV 12 Parva (parţial); zona infectată: localităţile Dealul Ştefăniţei şi Romuli (u.a.t. Romuli); zona tampon: localitatea Fiad (u.a.t. Telciu)", se menţionează în comunicat.

Coordonarea acţiunilor la nivel local se va realiza de către Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Bistriţa-Năsăud.