Antioh Cantemir, fiul cel mic al cărturarului Dimitrie Cantemir, este un personaj mai puţin cunoscut românilor, dar cultura rusă îl prezintă ca un exponent de seamă.

Antioh Cantemir s-a născut în anul 1709 la Constantinopole, fiind cel de-al patrulea copil al familiei Dimitrie şi Casandra Cantemir. Copilăria a petrecut-o în Rusia, acolo unde fostul domnitor al Moldovei Dimitrie Cantemir avea un domeniu dăruit de ţarul Petru cel Mare.

La vîrsta de patru ani, Antioh îşi pierde mama, o femeie extrem de cultivată, care a avut ca principală sarcină educaţia copiilor, iar anul următor Dimitrie Cantemir se căsătoreşte cu prinţesa Anastasia şi se mută cu întreaga familie la Moscova, apoi la Petersburg. Acolo, Antioh are parte de profesori de excepţie, care i-au insuflat acestuia dragostea nu numai faţă de literatură şi de cultura latină, ci şi faţă de ştiinţă. A fost un elev strălucit la matematică, atît la geometrie, cît şi la algebră. De altfel, la vîrsta de 15 ani, la un an după moartea tatălui său, Antioh i-a scris ţarului Rusiei să-i permită plecarea la studii în străinătate, pentru a-şi aprofunda cunoştinţele în istorie veche şi nouă, geografie, jurisprudenţă şi alte obiecte care să-l ajute în politică:

"Am nu puţină pasiune şi pentru ştiinţele matematice şi de asemenea şi pentru miniatură”. Cererea sa nu a găsit un răspuns, astfel că în anul următor îl regăsim ca student al Academiei de Ştiinţe din Petersburg, unde studia în principal filosofia şi matematica, cu profesori străluciţi ai vremii. Unul dintre ei, Christoph Friedric Gross, profesor de filozofie, s-a ocupat în mod special de educaţia lui Antioh.
"Antioh a învăţat de la Gross metoda de a învăţa limbile şi ştiinţele, cultivarea în idei distincte a raţionamentului şi a demonstraţiei, respectul pentru adevăr şi certitudine, dragostea pentru frumuseţe şi armonie, voluptatea incursiunii în lumea ştiinţelor. Opera literară, opera de traducere, opera diplomatică adăposteşte mult din acest filon primordial” , scrie istoricul Cornelia Cristea, în volumul „Antioh Cantemir”.

Antioh diplomatul

În 1732, pe cînd avea doar 22 de ani, Antioh Cantemir îşi vede împlinit un vis, de a pleca în străinătate, unde avea posibilitatea să-şi aprofundeze studiile. Este numit ambasador imperial la Londra, împotriva curentului diplomatic englez, care nu vedea cu ochi buni această misiune. Cu toate acestea, Antioh reuşeşte cu abilitate să înlăture din asperităţile ruso-engleze, lucru care l-a făcut extrem de apreciat în Albion, denumirea veche dată Marii Britanii.

A stat nu mai puţin de şase ani în Anglia, cunoscută şi atunci ca ţară a libertăţii şi progresului, iar aici a studiat operele lui Descartes, Newton, Leibniz şi Maupertuis. În 1738, primeşte o nouă misiune, de ambasador al Rusiei la Paris, realizîndu-şi astfel o altă dorinţă, în ciuda animozităţilor existente între cele două state. O misiune foarte grea, pentru că relaţiile acestuia cu guvernul francez s-au derulat tot timpul sub semnul suspiciunii.

„Activitatea lui diplomatică în Franţa se deosebeşte foarte mult de cea din Anglia. Protocolul îi obliga pe ambasadorii străini să participe la somptuoasa punere în scenă a vieţii de la Curte, menită să contribuie la strălucirea monarhiei franceze... Spre marea sa mirare, constată că la Paris nu exista vreun aşezămînt similar celui unde petrecuse clipe atît de plăcute la Londra, deşi, în rest, recunoaşte că Parisul era centrul plăcerilor”, scrie istoricul Ştefan Lemny în volumul "Cantemireştii".

Prieten cu Voltaire şi Montesquieu

Ca om de cultură, are însă şansa să facă ceea ce îl preocupa mai mult, frecventînd foarte des saloanele literare. Aici se cunoaşte cu Montesquieu, dar şi cu cel mai important om de litere al secolului, Voltaire, cu care are şi momente de prietenie, dar şi de divergenţe pe anumite subiecte, Montesquieu fiind chiar gelos pe el pentru apropierea de o frumoasă doamnă din înalta societate. Criticii literari îl descriu ca unul dintre iniţiatorii clasicismului în literatura rusă, fiind considerat primul poet rus de stil occidental.

A publicat în acelaşi timp satire, fabule şi epigrame şi a reuşit în timpul scurtei sale vieţi să publice opera tradusă în engleză şi franceză a tatălui său, „Istoria Imperiului Otoman”. Istoricul Ştefan Lemny spune că omul de litere, poetul şi traducătorul Antioh Cantemir a scris 42 de lucrări despre istoria ecleziastică şi teologie, 30 de lucrări de filozofie, 46 de lucrări ştiinţifice, alte 25 despre geografie şi călătorii.

A murit în floarea vîrstei

Antioh a murit la vîrsta de 35 de ani, în Franţa, din cauza gravelor probleme de sănătate. „Antioh avea o constituţie fragilă, suferea de o boală de stomac care a evoluat, se pare, în cancer. Cert este că în ultimii ani ai vieţii boala s-a agravat, stomacul ajungînd în imposibilitatea de a digera. S-au adăugat şi unele complicaţii pulmonare, care au grăbit sfîrşitul survenit la 11 aprilie 1744, în Franţa”, scrie Cornelia Cîrstea.

Antioh Cantemir nu a fost căsătorit şi nici nu a avut copii. În biografia scrisă de prietenul său, Octavien de Guasco, un erudit italian, acesta relatează ce i-a scris Montesquieu după moarta lui Antioh: „Abatele Venutti mi-a comunicat durerea cauzată de moartea prietenului nostru, prinţul Cantemir şi de proiectul domniei voastre de a călători în provinciile noastre meridionale pentru a vă reface sănătatea. Veţi găsi peste tot prieteni care vor înlocui pe cel pe care l-aţi pierdut; dar Rusia nu va înlocui atît de uşor un ambasador de calitatea lui Cantemir”.

În testamentul său, Antioh şi-a exprimat dorinţa de a fi înmormîntat în cripta familiei sale de la Moscova. Întrucît transferul sicriului din Franţa în Rusia era o operaţiune costisitoare chiar şi pentru Curtea Imperială Rusă, familia a fost nevoită să-i vîndă vasta bibliotecă, astfel încît rămăşiţele sale pămînteşti au fost trimise la Moscova abia după un an şi jumătate.

Dimitrie Cantemir, cărturar şi domn al Moldovei, a murit la nici 50 de ani, în 1723, şi a fost înmormîntat la Moscova, într-o biserică pe care o ctitorise înainte de refugierea sa din ţară. La peste 200 de ani distanţă, în 1935, rămăşiţele sale au fost aduse în ţară, iar cronicarul îşi găseşte odihna veşnică la Iaşi.

Ştefan BORCEA, Adevărul.ro