Instituţie ştiinţifică particulară şi independentă înfiinţată în 1908 de astronomul Nicolae N. Donici (1874-1956). A fost construit în parcul conacului de la marginea satului Dubăsarii Vechi pe teritoriul moşiei dnei Lysakowska, mătuşa după mamă a savantului.

Absolvent cu eminenţă al facultăţii de fizică şi matematică a Universităţii Imperiale Noua Rusie din Odesa (1897) Donici scrie prima sa lucrare ştiinţifică la vîrsta de 24 de ani, publicînd-o în Buletinul Academiei Imperiale din Sankt-Petersburg (1898). Aflîndu-se la slujbă din 1899 în Cancelaria de stat din Sankt-Petersburg şi fiind un mare pasionat de astronomie vizitează des Observatorul Pulkovo, reuşind să se includă în activitatea ştiinţifică a acestei instituţii. Este observat şi apreciat de renumiţii astronomi-academicieni A. A. Belopolski, S. K. Kostinski, F. A. Bredihin. A fost inclus în componenţa unor importante expediţii ştiinţifice, organizate de Academia rusă, în vederea observării eclipselor totale de soare. Concomitent Donici începe să construiască, cu mijloace şi după proiecte proprii, Observatorul din Dubăsarii Vechi. Participînd la numeroase expediţii în diferite părţi ale lumii, la congrese, simpozioane şi alte activităţi ale comunităţii ştiinţifice mondiale savantul achiziţionează instrumentele necesar pentru Observatorul de la baştina sa. Tulburările revoluţionare din 1917 îl silesc să părăsească Petrogradul şi să revină la Dubăsarii Vechi pentru a-şi continua în linişte cercetările ştiinţifice. Se include în mod activ în sistemul de cercetări astronomice ale Academiei Române, membru de onoare al căreia este ales în 1922. În 1923 obţine de la Consiliul de miniştri al României emiterea unui decret prin care se aprobă ca pădurile de pe moşia satului să fie expropriate de la stat şi trecute pe numele său, iar veniturile de la exploatarea lor să servească la întreţinerea Observatorului. Tot atunci a fost asigurată şi paza militară a instituţiei.

Observatorul forma un complex constituit din patru componente: spectroheliograful, turnul de piatră, laboratorul şi staţia meteorologică¹. A funcţionat timp de 32 de ani (pînă în iunie 1940).

Anul 1928. Fany Aftenie lîngă staţia meteorologică

Spectroheliograful (foto) – era instalat într-o încăpere specială, construită în spatele conacului, nu departe de turnul de piatră. Era principalul instrument al Observatorului, instrument la care savantul ţinea foarte mult. Era înzestrat cu un obiectiv Zeiss, avînd focarul de 10 m lungime. Foarte meticulos în cercetările sale şi exigent faţă de instrumentele folosite Donici l-a perfecţionat continuu prin combinarea mai multor piese demontate din alte instrumente ce se aflau nefolosite la dispoziţia lui. După multiple prefaceri şi experimentări a creat un aparat desăvîrşit, cu care a reuşit în cursul verii 1917 să obţină 24 de clişee ale cromosferei în razele K, perfecte pentru măsurări. În vara anului următor (1918) a mai obţinut 4 clişee ale protuberanţelor în razele C ale hidrogenului, avînd aceeaşi calitate. Pentru lucrări de reparaţie mai speciale (şlefuiri, ajustări) întreţinea legături cu atelierele Universităţii din Odesa (mecanicul Timcenco) şi ale Institutului Electrotehnic al Universităţii din Bucureşti (mecanicul Bacinschi).

Turnul de piatră – a fost construit pentru tripletul de comete şi terminat în 1927. Avea în partea superioară o construcţie de lemn, după tipul meteorologic, rotitoare, de formă poliedrică. Feţele acesteia erau bătute pe orizontală cu scînduri înguste, dispuse oblic, ca să pătrundă aerul şi lumina, dar nu şi razele directe ale soarelui. În interiorul turnului urca pînă la tavan o scară spiroidală de beton armat, fixată în peretele cilindric. Printr-o gură de acces se ieşea în construcţia de lemn de deasupra turnului. Pe circumferinţa de sus a peretelui era fixată o şină rotundă, pe care rula toată această construcţie. Jos, în centrul simetric al turnului, era clădit un stîlp rotund de piatră, cu înălţimea de 4 m, pe care se înălţa, impunător, tripletul de comete (construit şi denumit astfel de savantul însuşi). Spiritele scării îl înconjurau de aproape, părînd că se învîrtesc în jurul lui. Nici tavanul, nici scara nu veneau în atingere cu stîlpul, aşa că masiva construcţie a turnului nu putea transmite aparatului nici un fel de vibraţie. Sus, pe partea dinspre sud a peretelui era amenajată o mică suprafaţă plană, pe care stătea heliograful Fuess, trimis de Institutul Meteorologic Central din Bucureşti la începutul anului 1926.

Laboratorul – componentă importantă a complexului astrofizic, dat în folosinţă în noiembrie 1927. Aici se afla Biblioteca Observatorului, unde se păstrau clişeele ştiinţifice obţinute la Dubăsari şi în expediţiile prin alte părţi ale lumii. Bineînţeles aici era şi cabinetul de lucru al savantului. În alte încăperi alăturate – optica, aparatele de măsurat, precum şi masa masivă de stejar cu instrumentele necesare pentru demontarea şi remontarea diferitelor aparate. Alături de cabinetul de lucru îşi amenajase un mic laborator fotografic, în care se afla şi o masă specială făcută pentru executarea desenelor tehnice. Din antreu cobora o scară într-un subsol cu adîncimea de 2,5 m. Prin construirea acestei încăperi s-a urmărit obţinerea şi menţinerea unei temperaturi constante în tot cursul anului. Pe cînt t⁰ de afară varia între +14,3⁰ şi -14,9⁰ C, aici se menţinea între +15,2⁰ şi +11,1⁰ C. Această încăpere cu temperatură puţin variabilă era foarte utilă pentru reglarea spectrografelor.

Staţia meteorologică – a fost înfiinţată pe lîngă Observator în 1923 şi încorporată în reţeaua meteo din România. Donici reuşeşte să recupereze şi să repună în funcţie trei instrumente meteorologice înregistratoare: barograful, termograful şi higrograful predate spre a fi reparate în 1919 la Odesa şi pe care din cauza ocupării subite a oraşului de către bolşevici le abandonase acolo. Cu timpul a achiziţionat aparate noi, diversificînd spectrul investigaţiilor meteorologice şi sporind volumul informaţiilor şi a preciziei acestora. Zilnic erau întocmite telegrame meteorologice şi expediate prin oficiul telegrafo-poştal din Vadul lui Vodă (începînd cu 1 ianuarie 1928) Institutului Meteorologic Central al României. În toamna a. 1923 staţia meteo a Observatorului a participat la lucrările Săptămînii internaţionale a Norilor” între 24 şi 30 septembrie. În acest răstimp au fost obţinute 17 clişee de nori şi expediate spre studiere la „Office National meteorologique de France”.

N. Donici angaja la lucru tineri din sat cu studii liceale, avea intuiţia unei alegeri reuşite şi, totodată, răbdarea de a-i instrui pentru unele activităţi la Observator.

„La 1 septembrie 1923 – scria Donici în lucrarea menţionată mai sus, am creat la Observator un post de asistent-meteorologist, care s-a ocupat succesiv de dnii E. Rău, Gh. Aftenie, S. Donos, M. Bovari. Actualmente postul este ocupat de dna Fany Aftenie, intrată în funcţie pe ziua de 10 maiu 1927 şi cred de datoria mea să semnalez aci conştiinciozitate cu care d-sa îndeplineşte programul de activitate, în slujba ştiinţei şi a ţării.”

Odiosul ultimatum sovietic din iunie 1940 l-a surprins în plină activitate creatoare. Avea planuri edificatoare în ceea ce priveşte modernizarea Observatorului, sistematizarea şi revizuirea materialelor ştiinţifice din bibliotecă, inclusiv a clişeelor, lărgirea laboratorului, achiziţionarea unor instrumente performante meteo, continuarea lucrărilor de pavaj a drumului central din sat etc., etc. ... Cînd părăsea satul s-a oprit în deal, la Corlate², s-a uitat în urmă şi l-au podidit lacrimile. Toată osteneala lui de-o viaţă rămînea de izbelişte.

A revenit peste un an... Nu mai rămăsese nimic din tot ce a fost. Spectrograful fusese transportat într-o direcţie necunoscută, iar încăperea transformată în grajd pentru cai. Nici turnul nu era la locul lui. Fusese demolat şi folosit la ridicarea a tot felul de construcţii prin st. La durut cumplit. Scîrbit, dezamăgit, jefuit şi doborît de realitatea crudă a părăsit pentru totdeauna Dubăsarii Vechi.

Peste 65 de ani (în 2004), la cea de-a 130-a aniversare de la naşterea lui, cîţiva cunoscători de peste hotare ai savantului, inclusiv un admirator al personalităţii sale, dubăsăreanul Haralambie Corbu i-au înveşnicit chipul în bronz şi l-au aşezat în curtea fostului conac. Dar n-a avut parte nici acum să se odihnească liniştit în ograda casei sale. O hidoşenie de om i-a vandalizat bustul şi l-a dus la metale uzate pentru, probabil, o sticlă de votcă.

Iartă-i, Doamne, că nu ştiu ce fac!

Mihai AFTENIE

¹ Structura Observatorului şi caracteristicile tehnice ale instrumentelor sînt descrise în lucrarea „Observatorul de astronomie fizică situat în parcul din Dubăsarii Vechi (Basarabia) 1908-1928”, apărută la Editura Cultura Naţională; Bucureşti, 1929. Vezi xerocopia copertei. Conţine un scurt istoric al activităţii Observatorului, întocmit de N. N. Donici şi prezentat Academiei Române cu ocazia aniversării a douăzecea de la întemeierea lui.

² Toponim. Segmentul de drum la ieşirea din sat, mărginit de-o rîpă, de un salcîm secular şi o fîntînă cu cumpănă.