NOI NORME PRIVIND IMPORTUL SI TRANZITUL PASARILOR DE CURTE SI A PRODUSELOR DIN CARNE DE PASARE

Moldova a luat măsuri suplimentare de prevenire a răspîndirii gripei aviare. Guvernul a adoptat un document prin care sînt introduse noi norme privind importul și tranzitul păsărilor de curte și a produselor din carne de pasăre.

Astfel, păsările și puii importați vor trebui ținuți obligatoriu în încăperi speciale cel puțin șase săptămîni. În această perioadă, experții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor vor efectua testările necesare, informează Sputnik.md.

Totodată, în perioada de izolare sau carantină a produselor, medicul veterinar va preleva probe de la păsările din curte pentru examinare virusologică la gripa aviară, între cea de-a șaptea și cea de-a 15-a zi din momentul introducerii lor în țară. Probele pot fi prelevate de la cel mult cinci păsări din fiecare coteț.

Loturile de carne de pasăre care vor tranzita teritoriul țării noastre vor trebui sigilate de medicul veterinar chiar la hotar, la punctul de trecere a frontierei. Acestea nu vor putea fi descărcate și nici depozitate pe teritoriul țării. Documentele vor fi ștampilate cu inscripția „doar pentru tranzit”, iar angajații ANSA vor avea obligația să se asigure că din țară au ieșit tot atîtea loturi cît au intrat.

De asemenea, produsele vor putea fi importate, conform unui tabel elaborat periodic de autoritățile de la Chișinău, doar din țările unde gripa aviară nu s-a manifestat cel puțin un an și unde se desfășoară un program de supraveghere pentru această boală.