Germania isi trimite propria armata sa acopere ”gaurile” lasate de retragerea trupelor americane

Ministrul german al Apărării a declarat, Vineri, că se va întîlni, după trecerea Verii, cu premierii landurilor afectate de planurile SUA de a retrage 12.000 de militari ai contingentului lor din Germania pentru a vedea cum pot ajuta regiunile respective forţele armatei naţionale, informează Reuters, potrivit agerpres.

„În privinţa planurilor regretabile de retragere a trupelor americane, voi invita la începutul sesiunii parlamentare, după vacanţa de Vară, prim-miniştrii landurilor în cauză pentru a discuta despre modul în care Bundeswehr-ul poate sprijini regiunile afectate de această decizie”, a declarat Annegret Kramp-Karrenbauer într-un comunicat.

„Vom avea în vedere interesele germane şi europene. Adevărul este că o viaţă bună în Germania şi în Europa depinde tot mai mult de modul în care ne asigurăm propria securitate”, a adăugat ea.

Armata americană a dezvăluit Miercuri planurile sale de retragere a unor efective din Germania, după o lungă dispută între Donald Trump şi Berlin cu privire la alocarea a 2% din PIB pentru cheltuielile de apărare în cadrul NATO, dar a promis să menţină aproape o jumătate din aceste forţe în Europa pentru a face faţă tensiunilor cu Rusia.

Obiectivul acestei retrageri este strategic. Potrivit ministrului american al Apărării, este vorba în special despre o manevră de descurajare faţă de Rusia.

Chiar dacă numărul lor s-a diminuat după Războiul rece, Germania găzduieşte mai mulţi soldaţi americani decît oricare altă ţară europeană.

Retragerea acestor forţe americane ar putea avea un impact financiar important pentru oraşele vizate, în special Stuttgart, unde se află comandamentele pentru Europa şi Africa (Africom).

De fapt, cartierul general militar pentru Europa urmează să fie transferat de la Stuttgart în Belgia. Comandamentul militar american pentru Africa, care se află tot la Stutttgart, ar putea fi de asemenea mutat. Fritz Kuhn, primarul Stuttgart, şi-a exprimat regretul faţă de această decizie, potrivit Deutsche Welle.

În acelaşi timp, ministrul de Interne din landul Renania-Palatinat, unde îşi au baza 18.500 soldaţi americani, a subliniat că regiunea sa trebuie să se pregătească pentru „pierderi de locuri de muncă” din cauza acestei decizii.

01.08.20 - 00:27
01.08.20 - 00:33
01.08.20 - 00:34
02.08.20 - 02:20
01.08.20 - 00:31
01.08.20 - 00:29
02.08.20 - 02:26
02.08.20 - 02:24
03.08.20 - 17:19
02.08.20 - 02:29
02.08.20 - 15:25
03.08.20 - 00:52
02.08.20 - 02:21
02.08.20 - 17:32
02.08.20 - 20:46