Atunci cind elefantii ii razbuna pe rinoceri
Un braconier a murit la sfîrşitul săptămînii trecute după ce a fost călcat în picioare de o turmă de elefanţi, în timp ce încerca să fugă de rangeri, alături de doi complici, în faimosul parc Kruger din Africa de Sud, a informat Luni Departamentul parcurilor naţionale din această ţară (SanPark), potrivit AFP şi agerpres.
Cadavrul unui bărbat „călcat în picioare” a fost descoperit Duminică, a declarat pentru AFP purtătorul de cuvînt al SanPark, Isaac Phaahla.
Sîmbătă, rangerii din acest parc naţional au observat trei posibili braconieri, în timp ce patrulau, şi au început să-i urmărească.
„Persoana ucisă şi complicii săi fugeau de rangeri, cînd s-au întîlnit cu o turmă de elefanţi aflaţi în sezonul de reproducere”, au explicat autorităţile parcului într-un comunicat.
În timp ce fugeau, bărbaţii au „abandonat un topor şi o geantă cu provizii”, a adăugat SanPark. Potrivit lui Phaahla, suspecţii vînau probabil rinoceri în parcul natural protejat.
Rangerii au reuşit să aresteze un membru al trio-ului. Al treilea suspect, care nu a fost încă prins, a fost rănit la ochi. De asemenea, a fost găsită o puşcă. Poliţia a deschis o anchetă în acest caz.
Africa de Sud, care găzduieşte circa 80% din populaţia rinoceri a planetei, a constat o scădere a numărului de exemplare ucise pentru al şaselea an consecutiv.
Cu toate acestea braconierii, răspunzînd cererii mari de coarne de rinocer din Asia, unde sunt folosite pentru presupusele lor virtuţi, în medicina tradiţională sau ca afrodiziace, îşi continuă raidurile şi atacurile.