Aflată la Beijing, șefa diplomaţiei germane a afirmat că Putin implică Asia în războiul din Ucraina

Preşedintele rus Vladimir Putin implică Asia în războiul din Ucraina prin utilizarea dronelor fabricate în China şi a trupelor Nord-coreene, a afirmat, Luni, şefa diplomaţiei germane, Annalena Baerbock, în timpul unei vizite la Beijing, transmit Reuters, AFP şi DPA.

Ea a evidenţiat responsabilitatea membrilor permanenţi ai Consiliului de Securitate al ONU, precum China, de a nu alimenta conflictele cu sprijinul lor.

''Drone realizate în fabrici din China şi trupe Nord-coreene ce atacă pacea în centrul Europei ne încalcă interesele europene de securitate esenţiale'', a spus Baerbock, după întîlnirea cu omologul său chinez Wang Yi.

Implicarea Phenianului în conflict arată foarte clar modul în care securitatea din interiorul Europei şi cea din Asia sunt legate într-o lume interconectată, a afirmat ministrul german de Externe.

Annalena Baerbock l-a avertizat pe Wang Yi cu privire la ''sprijinul în creştere'' furnizat Moscovei de către China. ''Sprijinul crescînd al Chinei pentru războiul Rusiei împotriva Ucrainei are un impact asupra relaţiilor noastre, întrucît afectează interese fundamentale de securitate ale Germaniei şi Europei'', a declarat ea.

China susţine că nu a furnizat vreo armă letală utilizată în Ucraina, dar Beijingul rămîne un aliat politic şi economic de prim rang al Rusiei şi nu a condamnat niciodată invazia rusă.

Statele membre ale NATO au calificat China drept ''facilitator decisiv'' în acest război. Uniunea Europeană afirmă că dispune de informaţii dovedind existenţa unei uzine în China ce produce drone livrate ulterior Rusiei, potrivit unui oficial UE de rang înalt.

Pe de altă parte, Annalena Baerbock le-a cerut autorităţilor chineze ''să se angajeze constructiv'' alături cu Uniunea Europeană în dosarul tarifelor vamale impuse autovehiculelor electrice exportate de China.

''Reguli de joc echitabile, o concurenţă loială şi condiţii reciproce pe piaţă sunt esenţiale'', a adăugat Baerbock.

În luna Noiembrie, UE a anunţat o majorare a tarifelor vamale aplicate automobilelor electrice fabricate în China, în urma unei anchete potrivit căreia ajutoarele de stat chineze creează o concurenţă incorectă, în detrimentul producătorilor europeni.