ALEŞII LOCALI AI PLDM CONDAMNĂ ACŢIUNILE DE DEZBINARE A SOCIETĂŢII

Aleşii locali ai PLDM, reuniţi la cea de-a treia ediţie a Forumului Aleşilor Locali, la Ungheni, au votat o rezoluţie în care condamnă toate încercările de a deturna parcursul european al Republicii Moldova. Liberal-democraţii fac apel către societate să se alăture eforturilor de dezvoltare şi modernizare a ţării prin integrarea europeană, transmite IPN cu referire la un comunicat de presă al PLDM.

Liderul liberal-democrat, Vlad Filat, a declarat că Republica Moldova nu are alternativă decît integrarea europeană, iar politicienii trebuie să fie mai aproape de oameni. „Vreau ca, pentru perioada de viitor, să fim uniţi, să fim mai aproape de oameni, asigurîndu-le informarea necesară, pentru ca fiecare cetăţean să vadă ceea ce am văzut noi cînd am constituit partidul, în 2007. Atunci am văzut foarte clar că ţara noastră nu are alternativă decît să fie una europeană, nu la nivel de declaraţii, dar la nivel de reforme structurale profunde şi acţiuni foarte concrete care să vizeze atît reforma cadrului juridic, cît şi modul în care activează instituţiile în ţara noastră”, a spus Vlad Filat.

Premierul Iurie Leancă, prim-vicepreşedinte al PLDM, a subliniat necesitatea unei comunicări mai strînse între aleşii locali şi popor, accentuînd că modernizarea reală a societăţii moldoveneşti trebuie să pornească din administraţia publică locală.

În rezoluţia adoptată la Forumului Aleşilor Locali ai PLDM se menţionează că integrarea în Uniunea Europeană va permite Moldovei să implementeze un model de administrare şi dezvoltare locală care răspunde cel mai bine nevoilor şi intereselor oamenilor. „Facem apel către toată societatea să se alăture eforturilor noastre de a dezvolta şi moderniza ţara prin integrare europeană. Acest proces este în beneficiul direct al fiecărui cetăţean, indiferent de etnie, de religie, de limba pe care o vorbeşte sau de regiunea pe care o reprezintă”, se spune în rezoluţie.

Aleşii PLDM şi-au asumat responsabilitatea de a continua implementarea proiectelor de modernizare a oraşelor şi satelor, de a contribui la descentralizarea puterii şi de a consolida autonomia locală. La Forumul PLDM au participat peste 900 de aleşi locali liberal-democraţi din totalul de peste 3700.

Anterior, aleşii din satul Cornova şi comuna Boghenii Noi, raionul Ungheni, satul Opaci, raionul Căuşeni şi cei din Consiliul orăşenesc Călăraşi au adoptat declaraţii în care se pronunţă pentru coeziune naţională, societate democratică bazată pe valori, principii şi standarde europene. Declaraţiile sînt semnate de reprezentanţii diferitelor formaţiuni politice din administraţia publică de nivelul unu şi doi.

Sursa: IPN

Socialmai mult
21.09.18 - 18:35
21.09.18 - 18:31
21.09.18 - 15:43
21.09.18 - 14:12
21.09.18 - 14:09
21.09.18 - 14:07
21.09.18 - 12:48
20.09.18 - 16:33
20.09.18 - 16:28
20.09.18 - 14:20
20.09.18 - 14:19
20.09.18 - 11:58
20.09.18 - 11:51
19.09.18 - 18:57
19.09.18 - 18:52
19.09.18 - 16:58
19.09.18 - 16:50
19.09.18 - 15:43
19.09.18 - 14:30
19.09.18 - 14:15