Zelenski propune Moscovei noi negocieri săptămîna viitoare

Ucraina i-a propus Rusiei să organizeze noi negocieri săptămîna viitoare, a anunţat Sîmbătă preşedintele Volodimir Zelenski, în contextul în care negocierile de pace sunt în impas de la întîlnirea fără rezultate din Iunie, relatează AFP, potrivit News.Ro.

Două întîlniri succesive la Istanbul între delegaţiile rusă şi ucraineană nu au adus progrese semnificative în ceea ce priveşte încetarea focului, ducînd doar la schimbul de prizonieri şi de cadavre ale soldaţilor ucişi. Volodimir Zelenski a indicat, în mesajul său zilnic adresat ucrainenilor, că secretarul Consiliului de Securitate, Roustem Umerov, ”a propus o nouă întîlnire cu partea rusă săptămîna viitoare”.

„Trebuie reluate negocierile”, a afirmat el. Preşedintele ucrainean s-a declarat din nou dispus să negocieze direct cu omologul său rus, Vladimir Putin. ”Este necesară o întîlnire la cel mai înalt nivel pentru a asigura cu adevărat pacea”, a afirmat el.

În cadrul ultimelor negocieri din Iunie, Rusia a prezentat din nou cerinţe maxime, inclusiv cedarea de către Ucraina a patru regiuni şi renunţarea la orice ajutor militar occidental.

Ucraina a respins ceea ce a calificat drept „ultimatumuri” şi a pus la îndoială disponibilitatea Moscovei de a negocia un armistiţiu. Cu toate acestea, la începutul lunii Iulie, Kremlinul a afirmat că este gata să continue negocierile cu Ucraina, după ce preşedintele american Donald Trump i-a acordat 50 de zile pentru a negocia pacea, ameninţînd cu sancţiuni şi anunţînd în aceeaşi zi reluarea livrărilor de arme către Kiev finanţate de ţările NATO.

01.07.25 - 13:31
02.07.25 - 11:50
05.07.25 - 12:51
01.07.25 - 13:30
01.07.25 - 13:26
08.07.25 - 00:53
07.07.25 - 11:48
02.07.25 - 11:54
01.07.25 - 13:28
05.07.25 - 12:54
10.07.25 - 13:03
06.07.25 - 14:28
03.07.25 - 10:29
06.07.25 - 12:42
04.07.25 - 10:20