Zelenski: "Nu vrem să prelungim acest război şi trebuie să ajungem la o pace justă cît mai repede posibil"

Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a declarat, Vineri, că lucrează la un nou plan pentru a pune capăt războiului în Ucraina, în timp ce ţara continuă în acelaşi timp să se întărească pe plan militar pentru a putea forţa Rusia să accepte o "pace justă", informează AFP.

"Este foarte important pentru noi să prezentăm un plan pentru a pune capăt războiului, plan care să fie susţinut de majoritatea ţărilor lumii, aceasta este ceea ce se face pe plan diplomatic", a declarat Zelenski, în timpul unei conferinţe de presă la Kiev, alături de omoloaga sa slovenă Natasha Pirc Musar.

"Nu vrem să prelungim acest război şi trebuie să ajungem la o pace justă cît mai repede posibil", a adăugat preşedintele Ucrainei.

Însă, Volodimir Zelenski a insistat, de asemenea, asupra faptului că ţara sa ar trebui, în paralel, să îşi întărească industria militară pentru că "Rusia nu înţelege decît de forţă şi nu îi respectă decît pe cei puternici".

"Sunt două lucruri în paralel: a fi puternic pe cîmpul de luptă şi a dezvolta un plan, un plan clar şi detaliat, care va fi gata anul acesta", a insistat el.

Ucraina a propus deja din 2022, anul în care a fost invadată de Rusia, un plan de pace în zece puncte, susţinut de Occident şi care implica retragerea necondiţionată a forţelor ruse de pe teritoriul ucrainean.

De asemenea, un summit pentru pace a avut loc la mijlocul lui Iunie, la iniţiativa Ucrainei şi de la care Rusia a fost exclusă.

Zeci de ţări şi-au exprimat la summit susţinerea pentru eforturile Kievului, însă mai multe puteri-cheie s-au abţinut, iar altele, printre care China, nu s-au deplasat la el.

Zelenski a declarat Joi, la Bruxelles, că planul asupra căruia lucrează Ucraina, împreună cu susţinătorii săi, ar trebui să fie prezentat la un al doilea summit. Kievul a declarat că Rusia ar putea eventual să fie invitată acolo.

"Avem numeroşi răniţi şi morţi pe cîmpul de luptă şi printre civili. De acea noi nu vrem ca războiul să mai dureze ani de zile, de aceea noi vom pregăti acest plan în comun, pentru a-l pune pe masă în timpul unui al doilea summit pentru pace", a spus el.
Preşedintele rus, Vladimir Putin, a avansat propria sa soluţie la conflict: ca Ucraina să-i cedeze Rusiei cinci regiuni estice şi sudice şi ca ea să renunţe să adere la NATO. De facto, o cerere de capitulare, respinsă atît de Kiev, cît şi de Occident.

02.11.24 - 13:23
03.11.24 - 12:09
05.11.24 - 00:15
01.11.24 - 13:35
01.11.24 - 19:19
10.11.24 - 08:42
01.11.24 - 19:20
01.11.24 - 13:38
04.11.24 - 10:57
02.11.24 - 13:20
04.11.24 - 16:28
05.11.24 - 00:02
01.11.24 - 13:41
01.11.24 - 13:40
02.11.24 - 13:26