ZELENSKI: CHIAR SI FARA LUMINA, STIM BINE UNDE SA TRAGEM SI CE SA ELIBERAM

Zelenski i-a asigurat pe ucraineni că se depun toate eforturile pentru „a trece cu bine de această iarnă” şi le-a spus că încearcă să aducă în ţară cît mai multe echipamente care să compenseze daunele cauzate infrastructurii energetice de atacurile cu rachete ale Rusiei.

„Dar ar trebui să fim cu toţii conştienţi de faptul că Rusia nu a renunţat la tacticile sale de teroare. Absenţa unor lovituri masive cu rachete înseamnă doar că inamicul se pregăteşte pentru ele şi poate lovi în orice moment. Deşi este evident că, chiar şi fără lumină, ştim bine unde să tragem şi ce să eliberăm, Rusia încă mai speră la pene de curent. Aceasta este ultima speranţă a teroriştilor”, a spus Zelenski, făcînd aluzie la atacurile surprinzătoare ale Ucrainei din ultimele zile.

Forţele ucrainene au lovit un centru al armatei ruse din Melitopolul ocupat şi un hotel din Kadiivka, în Luhansk, în care ar fi fost cazaţi mercenari din grupul Wagner. Ambele atacuri s-ar fi soldat cu victime multe în rîndul ruşilor.

„Aşa că, atît timp cît au rachete - şi Rusia încă le are - vă rugăm să luaţi în serios toate avertismentele din partea comandamentului militar ucrainean, a forţelor noastre aeriene şi luaţi în serios alarmele aeriene. La toate nivelurile, trebuie să fim pregătiţi pentru orice intenţii ostile”, a atenţionat Zelenski.

El le-a vorbit ucrainenilor despre unul dintre evenimentele importante ale zilei de luni - participarea sa la o reuniune cu liderii din G7, grupul statelor democratice cu cele mai puternice economii.

Este deja al cincilea astfel de summit din acest an la care Ucraina participă şi îşi prezintă pe deplin poziţia, a menţionat Zelenski. „Astăzi, am subliniat în mod specific ceea ce trebuie să facem anul viitor. Le-am mulţumit partenerilor şi i-am îndemnat să continue să ajute Ucraina şi în 2023, aşa cum au făcut-o în acest an. Este foarte important ca toate elementele de sprijin pentru statul nostru să fie păstrate şi să nu-şi piardă din elan. Este la fel de important să luăm noi măsuri care să preîntîmpine teroarea rusă”, a arătat Zelenski.

El a anunţat că Ucraina are de gînd să organizeze „în această iarnă” un summit în care să-şi prezinte formula de pace pe care o propune. „Indiferent de ceea ce intenţionează să facă agresorul, atunci cînd lumea este cu adevărat unită, lumea, şi nu agresorul este cea care determină evoluţiile viitoare. Aceasta este ceea ce oferim tuturor statelor conştiente, tuturor celor care preţuiesc Carta ONU şi preţuiesc pur şi simplu pacea”, a spus şeful statului ucrainean.

Sursa: digi24.ro

02.01.25 - 14:03
01.01.25 - 16:43
02.01.25 - 14:11
01.01.25 - 16:45
02.01.25 - 14:10
04.01.25 - 16:00
03.01.25 - 13:35
01.01.25 - 16:46
04.01.25 - 15:48
02.01.25 - 14:05
06.01.25 - 12:13
02.01.25 - 14:07
04.01.25 - 15:53
05.01.25 - 12:25
03.01.25 - 13:31