Zelenski a avut convorbiri cu Vance şi Rubio despre negocierile de pace de la Istanbul

Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a declarat că a avut Duminică o „întîlnire bună” în Italia cu vicepreşedintele american JD Vance şi cu secretarul de stat Marco Rubio, relatează CNN, transmite News.Ro.

Trio-ul a discutat despre negocierile de pace de Vineri de la Istanbul, ”unde Rusia a trimis o delegaţie de rang inferior, fără putere de decizie”, a precizat Zelenski, într-o postare în social media, reiterînd nemulţumirile sale de săptămîna trecută, potrivit cărora Kremlinul nu a luat în serios întîlnirile din Turcia.

„Am confirmat disponibilitatea Ucrainei pentru o diplomaţie autentică şi am subliniat importanţa unui armistiţiu complet şi necondiţionat cît mai curînd posibil”, a declarat liderul ucrainean despre întîlnirea sa cu Vance şi Rubio.

Cei trei au „abordat” şi tema sancţiunilor ruseşti, situaţia de pe cîmpul de luptă şi viitorul schimb de prizonieri, a declarat Zelenski.

„Mulţumesc poporului american pentru sprijinul şi leadershipul său în salvarea de vieţi omeneşti”, a adăugat el.

Duminică a fost prima întîlnire dintre Zelenski şi Vance de după disputa din Februarie din Biroul Oval, unde vicepreşedintele l-a criticat dur pe liderul ucrainean pentru lipsa de recunoştinţă faţă de sprijinul acordat de SUA.

Tot în Italia, Vance, care a călătorit la Roma împreună cu Rubio pentru slujba de inaugurare a Papei Leon al XIV-lea, s-a întîlnit şi cu premierul italian Giorgia Meloni şi cu preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

Vance i-a mulţumit lui Meloni pentru găzduirea întîlnirii, numind-o un „constructor de punţi” între Europa şi Statele Unite, şi a declarat că speră ca discuţia să marcheze începutul unor negocieri comerciale pe termen lung şi al unor avantaje între SUA şi Europa.

În cadrul întîlnirii, Vance a discutat cu Meloni despre relaţiile dintre cele două ţări, inclusiv despre cooperarea în domeniul securităţii, comerţului şi investiţiile, precum şi despre provocările cu care se confruntă Europa în prezent.