VLADIMIR PUTIN ANUNŢĂ, IRONIC, CĂ VREA SĂ-ŞI DESCHIDĂ UN CONT LA BANCA VIZATĂ DE SANCŢIUNILE SUA

Preşedintele rus Vladimir Putin a anunţat vineri că intenţionează să-şi deschidă un cont la banca Rossia, o reacţie ironică la anunţul SUA privind noi sancţiuni împotriva Rusiei după anexarea peninsulei Crimeea, relatează Itar-Tass, în pagina electronică.
"Din cîte am înţeles, este o bancă de o importanţă medie. Nu am un cont acolo, dar cu siguranţă îmi voi deschide unul pînă luni", a declarat Vladimir Putin, la o reuniune a Consiliului rus de Securitate.
De asemenea, Putin a reacţionat ironic şi sancţiunile decise de SUA împotriva unor oficiali ruşi, printre care şi preşedintele Dumei de Stat, Serghei Narîşkin. "Ar trebui să stăm departe de ei, să nu ne compromită", le-a spus liderul rus oficialilor prezenţi la reuniunea Consiliului de Securitate.
Preşedintele Barack Obama a anunţat joi sancţiuni suplimentare împotriva Moscovei, vizînd 20 de oficiali şi oligarhi ruşi, care se adaugă celor 11 persoane incluse la începutul săptămînii pe "lista neagră" a SUA, precum şi Banca Rossia, considerată "banca personală" a persoanelor din conducerea Federaţiei Ruse.
Liderul de la Casa Albă a ameninţat, totodată, cu sancţiuni economice, ca răspuns la anexarea peninsulei ucrainene Crimeea la Federaţia Rusă. (Mediafax)












