Vitali Kliciko: ''Acesta nu este război, este terorism''

Primarul Kievului, Vitali Kliciko, a solicitat de urgenţă noi ajutoare militare de la aliaţii Ucrainei pentru a respinge atacurile intensificate ale Rusiei asupra ţării sale, relatează dpa, potrivit Agerpres.

"Acesta este un război al resurselor şi de aceea avem nevoie de sprijin din partea partenerilor noştri", a declarat Kliciko Joi seară, într-o emisiune a ZDF. Ucraina are nevoie urgentă de mai multe sisteme de apărare aeriană, a spus el.

"Nu avem suficiente", a avertizat Kliciko. Au loc atacuri în fiecare zi şi ruşii distrug infrastructura. "Acesta nu este război, este terorism", a adăugat el.

Preşedintele rus, Vladimir Putin, a început să pîrjolească ţara în aşa fel încît oamenii să nu mai poată trăi aici, pentru că viaţa este imposibilă fără electricitate şi apă, a insistat Kliciko.

Ucraina, a subliniat el, luptă şi pentru aliaţii săi. "Vă apărăm pe fiecare dintre voi", a continuat primarul capitalei Ucrainei.

Numai la Kiev, unde sunt desfăşurate mai multe sisteme de apărare aeriană decît oriunde în ţară, peste 800 de clădiri au fost distruse şi peste 200 de civili au fost ucişi, a spus el.

Anterior, preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a cerut şi el mai multe arme occidentale pentru a respinge atacurile aeriene ale Rusiei.

În ultimele zile, atacurile cu rachete ale Rusiei au distrus mai multe staţii electrice şi au avariat multe linii de tensiune şi alte facilităţi.

Regiunea estică Harkov din apropierea graniţei cu Rusia se află în prezent sub un bombardament puternic al Rusiei.

Kliciko a apreciat că în prezent nu vede nici o şansă de negociere între Ucraina şi agresorul rus. El a explicat că Rusia încearcă să-i forţeze ţara să vină la masa de negocieri şi să facă compromisuri "încordîndu-şi muşchii".

Soluţii diplomatice nu sunt în prezent posibile, a spus Kliciko. Pentru moment, singura opţiune este să rămînem pe linia frontului şi să rămînem puternici din punct de vedere politic, a adăugat primarul capitalei.

Tot ceea ce le-a rămas în prezent ucrainenilor este să-şi apere ţara înainte să poată avea loc convorbiri de pace. "Nu vedem posibilitatea niciunui compromis", a subliniat el. 

02.11.24 - 13:23
03.11.24 - 12:09
05.11.24 - 00:15
01.11.24 - 13:35
01.11.24 - 19:19
10.11.24 - 08:42
01.11.24 - 19:20
01.11.24 - 13:38
04.11.24 - 10:57
02.11.24 - 13:20
04.11.24 - 16:28
05.11.24 - 00:02
01.11.24 - 13:41
01.11.24 - 13:40
02.11.24 - 13:26