”VIGILENTA” DIVERSIONISTA A ”VETERANILOR LUI CANDU, SOR, SANDU SI NASTASE”
Revendicările sociale au fost doar pretext pentru manifestații strict politice
Întrevederea Președintelui Igor Dodon din 28 Iulie cu liderul de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, a reprezentat un ”bun prilej” pentru Plahotniuc, prin Candu și, indirect, Maia Sandu și Andrei Năstase să-l atace ”electoral” pe șeful Statului din pricină că a folosit apelativul de ”președintele Transnistriei”. Administrația prezidențială a răspuns că a fost vorba despre ”un context exclusiv protocolar”. Criticii lui Dodon, și de această dată, au dat dovadă de un analfabetism politic de-a dreptul primitiv.
Ei parcă nu trăiesc în realitățile politice existente ale Republicii Moldova din 1992 și pînă astăzi. Acești repetenți politici reacționează doar în virtutea unor utopii cu care, electoral, vor să-i manipuleze pe moldovenii naivi cu cele mai agresive declarații și acțiuni. În contextul acuzelor aduse de ei Președintelui Dodon, este logic ca Sandu, Năstase, Candu și ceilalți slujitori politici, voluntari plătiți ori ignoranți, ai lui Plahotniuc să protesteze împotriva cam acelorași abordări protocolare de către reprezentanții OSCE și ale altor oficialități occidentale față de liderul nerecunoscut, totuși, internațional de la Tiraspol. Chiar dacă Transnistria nu este recunoscută internațional, transnistrenii, în majoritatea lor covîrșitoare, sînt împotriva moldovenilor care nu le recunosc președintele ales de către ei.
Prin extensie, tot în logica celor amintiți, ar însemna că Președintele american Donald Trump trebuie cercetat penal și demis pentru că s-a întîlnit de două ori cu dictatorul Nord-coreean și tot așa. Aici nu e vorba despre termeni de comparație cu liderul de la Tiraspol, care nu se poate asemui nici pe departe cu cei pe care îi amintim, ci de evidența globală de care acești politicieni nu țin seamă pentru că nu-s capabili. Spre exemplu, fostul lider palestinian Yasser Arafat, considerat ca ”un terorist cu o lungă carieră de promovare a violenței”, nu doar că s-a întîlnit cu numeroși lideri mondiali și a fost tratat cu protocolul de rigoare, dar, ca o concesie universală, în numele păcii, i s-a oferit chiar Premiul Nobel.
De ce Candu, Sandu, Năstase și liota de critici nu au protestat împotriva reprezentantului special al Președintelui în exercițiu al OSCE pentru reglementarea transnistreană, Thomas Mayr-Harting, care a salutat întrevederea Președintelui Țării, Igor Dodon, cu liderul de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, la Reședința de Stat de la Condrița?
În acest context, oficialul OSCEThomas Mayr-Harting a declarat: „Este încurajator că această întrevedere a avut loc și că ambele părți s-au focusat pe probleme de importanță deosebită pentru bunăstarea persoanelor care trăiesc pe ambele maluri ale rîului, precum libera circulație, integrarea rețelelor de telecomunicații și înființarea unei noi linii de troleibuz între Bender și Varnița. Sper că această întîlnire va deschide calea către un dialog constructiv și orientat spre viitor între părți și va duce la rezultate concrete și soluții reciproc acceptabile în lunile următoare. Sînt încrezător că toate eforturile care îmbunătățesc viața oamenilor de pe ambele părți pot conta pe sprijinul comunității internaționale, în special al mediatorilor și observatorilor care participă la discuțiile 5+2. La rîndul lor, Conducerea albaneză a OSCE, precum și misiunea OSCE în Moldova, sub conducerea lui Claus Neukirch, vor rămîne, de asemenea, pe deplin angajate”.
Problema e că dincolo de declarațiile dezaprobatoare și acuzatoare la adresa lui Dodon ale celor amintiți față de situația dată, așa cum anticipam, Plahotniuc, prin Candu și Șor, și-a trimis ”veteranii de serviciu” ca să protesteze politic la reședința prezidențială de la Condrița. Lozincile lor împotriva lui Dodon erau aceleași pe care le striga cu disperare Plahotniuc atunci cînd și-a dat seama că Președintele nu are de gînd să i se subordoneze, determinîndu-l să fugă din Țară ca un șobolan de pe o corabie în derivă.
Reamintesc că și noi cunoaștem adevărați eroi ai războiului de pe Nistru. Nici unul dintre aceștia nu s-ar dezonora participînd la astfel de manevre politice de guerilă ordonate și finanțate de către Plahotniuc!
Acești veterani, al căror rol este să-i salveze pe Plahotniuc, Șor, Candu și restul infractorilor, dar să fie și o echipă electorală de șoc pentru Maia Sandu, brusc au uitat că, inițial, au ieșit în stradă pentru revendicări sociale. Acum, Plahotniuc le-a amintit că Dodon ”i-a trădat”, pe ei și lupta lor. Atunci de ce nu se duc să protesteze în fața fostului Președinte Mircea Snegur? Știu bine de ce pun această întrebare! Vadim Krasnoselski a moștenit Transnistria lăsată de Snegur. Ce vină are Dodon în această situație, care moștenește, la fel ca și Lucinschi și Voronin, Republica Moldova creată de Snegur?
Pentru trezirea la realitățile de astăzi, e nevoie de recurs la memorie, numai că Plahotniuc și Șor au tot interesul ca să le șteargă moldovenilor memoria cu bani, parcuri de distracție construite cu bani furați de la moldovenii care au și murit din cauza lor, dar și cu Pro TV Chișinău, transformat în Cartea de Onoare și Cinste Eroică a lui Șor!
Mihai CONŢIU