VICTOR STEPANIUC: TREBUIE SA CAUTAM FORMULE CARE SA CONSOLIDEZE SOCIETATEA SI CLASA POLITICA
„În numele interesului naţional, a propăşirii poporului moldovenesc, deputaţii trebuie să lase deoparte acuzaţiile demne de procuror, fiecare s-a transformat în procuror, e gata să-i învinuiască de toate relele pe colegii din altă tabără”. O spune Victor Stepaniuc, ex-vicepremier, politolog, care consideră că aceasta este o tactică greşită. În calitate de istoric, acesta aminteşte că tactica respectivă a fost utilizată doar în timpul revoluţiei franceze, a celei bolşevice şi în timpul Germaniei naziste. „Tactica potrivit căreia politicienii, într-un regim democratic învinuiesc de toate relele pe ceilalţi trebuie lăsată trecutului. Să ne învăţăm să vorbim într-un limbaj civilizat, dacă vrem să avem clasă politică şi viitor. Sîntem prea dezbinați şi la nivel civilizaţional, de cultură, de interpretare a priorităţilor, și la nivel geopolitic. Confruntarea dintre elitele centrale, regionale etc, toate împreună nu ne vor duce la nimic bun. Trebuie să căutăm acele formule care să consolideze societatea şi clasa politică să lucreze într-o singură direcţie”, a îndemnat Victor Stepaniuc în cadrul dezbaterii publice la tema „Componentele confruntării politice și impactul ei asupra societății” organizate de Agenția de presă IPN.
Politologul a menţionat că este de acord că, la anumite etape, cînd trebuie cardinal de soluţionat o problemă sau alta, precum este lupta cu corupţia, cu pandemia, dacă un politician joacă un rol distructiv, desigur e nevoie de intervenit prompt, dar în conlucrare cu poporul şi elitele politice existente. „Parlamentul este reprezentantul societăţii, ales în urma unor alegeri recunoscute democratice şi corecte, chiar dacă cu anumite încălcări. Avem un Parlament legal, cu toate lacunele şi problemele pe care le au unii deputaţi. Spre exemplu, Partidul Şor nici nu trebuia să aibă acces în alegeri, dar niciun partid politic, nici societatea civilă nu au insistat, din 2017, la suspendarea din cursa electorală a acestuia. Regimul oligarhic nu e un produs al lui Plahotniuc, el s-a instalat pas cu pas, o perioadă lungă de timp, în urma ilegalităţilor, care au adus în fruntea ţării cîteva grupuri oligarhice”, a subliniat Victor Stepaniuc.
În opinia sa, societatea poate contribuie la accentuarea confruntării dintre elitele politice care să ducă la o criză politică. Dar societatea poate influenţa ca impactul acestei confruntări să se micşoreze şi lucrurile să revină la normalitate. „În prezent, avem o incertitudine, cum vor acţiona forţele politice, societatea civilă, grupurile organizate la nivel regional, local în această confruntare, dintre un preşedinte proeuropean şi majoritatea parlamentară. Avem o situaţie concretă legată de prevederile Constituţiei, guvernul trebuie votat de Parlament, timpul expiră şi săptămîna aceasta sau cea viitoare va ieşi la suprafaţă scenariul de bază, care trebui să fie bazat pe prevederile constituţionale şi legale. Acestea dictează că trebuie format un guvern. Dacă în Parlament se găseşte o majoritate parlamentară care să voteze guvernul, care de altfel este necesar pentru ţară, fiindcă mai complicată situaţie ca cea actuală nu poate fi, cînd avem un guvern semi-fucţional de cîteva luni. Acel guvern care va veni va aduce un element de stabilitate, dar trebuie să fie competent, profesionist şi pregătit să funcţioneze mai multe luni ca să corecteze mai multe lucruri. E posibil ca un guvern să facă aceste schimbări pozitive în cîteva luni. În variantă ideală, consider că clasa politică din Republica Moldova trebuie să fie pregătită pentru un pact naţional întru dezvoltarea ţării. Dacă nu sînt pregătiţi, interesul naţional este doar declarat, de toate componentele clasei politice”, a conchis politologul.
Dezbaterea publică „Componentele confruntării politice și impactul ei asupra societății”, este ediția a 179-a din proiectul „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”, desfășurată de IPN, cu susținerea Fundației germane „Hanns Seidel”.
Sursa: IPN