A sprijinit Cultura națională pe măsura potenței sale

Viața amoroasă a lui Carol al II-lea a afectat extrem de mult monarhia şi viaţa politică românească din perioada interbelică (1918-1945). Tatăl Regelui Mihai I suferea de priapism, o boală care se manifestă prin menținerea unei erecții permanente ce nu poate fi întotdeauna asociată cu stimularea sau dorința sexuală. Astfel, din această cauză, Carol al II-lea era pur și simplu înnebunit după sex fără să țină cont că unele dintre femei erau un pic cam… măritate.

Există o mulțime de povești despre Carol al II-lea și nopțile sale de amor, dar unele au rămas în memoria colectivă. Se spune că Regelui îi plăcea orice femeie, indiferent că era sau nu de moravuri ușoare. După o noapte furtunoasă, o prostituată ar fi rămas uimită de calitățile urmașului lui Ferdinand I.

Constantin Argetoianu, ministru de Interne între anii 1931-1932, scria în cartea „Pentru cei de mîine. Memorii”, publicată abia în anul 1996: „Prinţului i s-a prezentat o femeie de moravuri uşoare şi după ce au petrecut noaptea împreuna aceasta ar fi exclamat: M-a omorît, nene Alecule, de 14 ori şi niciodată mai puţin, de fiecare dată la fel”.

Carol al II-lea a negociat cu un bărbat sexul cu soția acestuia

O altă întîmplare care îl are în prim plan pe Carol al II-lea a avut loc la jumătatea anilor 1930 și a fost rememorată tot de către Constantin Argetoianu!

„Fiind într-o vizită protocolară într-un oraș din Bucovina, Regele a văzut printre oaspeți o femeie deosebit de frumoasă, pe care ar fi dorit să o aibă la pat. În aceste condiții, Regele avea în suita sa oameni specializați, care au făcut investigațiile necesare. Aceștia au identificat persoana și au convenit cu soțul, care era maior activ la o unitate militară, să o cedeze pentru un timp, în schimbul unei înalte funcții în stat. Și, astfel, soțul încornorat a ajuns comandantul Străjii țării și raporta zilnic Maiestății sale că cele două milioane de străjeri sunt <La datorie!>”.

Se spune că multe dame de companie au avut nevoie de intervenţia medicilor după o partidă cu Carol al II-lea. Acesta a ajuns și pacient al Spitalului Filantropica din Bucureşti pentru a fi tratat, cum altfel, de o boală venerică.

Cum a traumatizat-o Carol al II-lea pe prințesa Elena: „Cînd o prindea îi ridica fusta-n cap şi…”

Una dintre marile probleme ale României interbelice a fost tumultoasa viață sexuală pe care a dus-o Carol al II-lea, moștenitorul Tronului României.

Se spune că fostul Rege și-a început viața sexuală la vîrsta de 16 ani, fiind inițiat în tainele amorului de o prostituată. La 20 de ani, acesta s-a îndrăgostit de Ella Filiti, prietena bună a surorii lui, Elisabeta. Relația nu a fost pe placul familiei regale. În anul 1913, Carol al II-lea începe o aventură cu Ioana Maria Valentina Lambrino („Zizi”), cu care se și căsătorește la Odessa. Ulterior, căsătoria este anulată de către Curtea Supremă a României.

În anul 1920, lui Carol i se prezintă Maria Martini, o frumoasă transilvăneancă, ce ar fi fost plătită să-l facă pe Carol să o uite pe „Zizi”. Cînd aceasta rămîne însărcinată, este la rîndul ei îndepărtată și i se găsește un soț pe măsură. În plus, este remunerată considerabil de Casa Regală pentru a se îndepărta definitiv de Carol.

Pe 10 Martie 1921, Carol al II-lea se căsătorește cu prinţesa Elena a Greciei şi Danemarcei. Din păcate, faptul ca moștenitorul Tronului suferea de priapism, a traumatizat-o pe prințesa Elena.

„Prinţul Carol era un fenomen al naturii care a traumatizat-o profund pe soţia sa, prinţesa Elena. Cînd o prindea, îi ridica fusta-n cap şi-o supunea, zi şi noapte, în pat sau la repezeală, pe un colţ de canapea, îndatoririlor conjugale”, scria Constantin Argetoianu în lucrarea „Pentru cei de mîine. Memorii, 1996”

La puțină vreme după venirea pe lume a lui Mihai I, prințesa Elena și noul născut sunt trimişi în Grecia, însă gurile rele vorbeau că motivul pentru care a părăsit ţara prinţesa Elena era tratamentul pe care îl aplica soţul ei în pat. În timpul primei domnii a Regelui Mihai (1927-1930), Elena a divorțat de Carol al II-lea.

Se pare că prințesa Elena nu a fost singura femeie traumatizată de Carol al II-lea. Acesta era un cunoscut al bordelurilor vremii și se spune că multe dame de companie au avut nevoie de intervenţia medicilor după o partidă de amor cu prinţul moştenitor.

Carol al II-lea și Elena Lupescu, amanta sa

Relația dintre Carol al II-lea și Elena Lupescu, amanta sa, a fost una dintre cele mai mediatizate din istoria României. Iubirea dintre Carol al II-lea şi Elena Lupescu a schimbat definitiv istorie țării. Totuși, cum s-au cunoscut Carol al II-lea și Elena Lupescu?

Cei doi amorezi s-au cunoscut prima dată în anul 1904, în timpul unei vizite făcute de copila Elena în vîrstă de 9 ani şi tatăl ei la Regina Elisabeta. De cealaltă parte, Carol al II-lea era cu zece ani mai în vîrstă.

”Pe vremea aceea eu aveam 9 ani, iar Prinţul Carol 19. Cum a intrat valetul cu bomboanele, Prinţul Carol i-a luat cutia din mînă şi întinzîndu-mi-o mi-a zis: Ai un păr foarte frumos. Voiam de mult să te cunosc. Brusca intervenţie ca şi complimentul copilăresc erau caracteristice principelui. Complimentul său mi-a plăcut foarte mult, căci una dintre marile mele vanităţi a fost părul. Mi-a spus „mănîncă” atît de brusc şi cu atîta energie, încît, fără să mai spun ceva, am luat o bomboană. Nu am apucat însă să mănînc bomboana şi Prinţul Carol mi-a oferit o alta. De data aceasta am şovăit însă. Atunci Prinţul Carol apucă o bomboană cu degetele sale şi mi-o puse în gură”, a povestit Elena în cartea „Aventura de dragoste cu fostul principe moştenitor Carol - dezvăluiri senzaţionale” prima întîlnire cu bărbatul vieții sale.

La vîrsta de 16 ani, Elena Lupescu a fost căsătorită cu un locotenent de vînători de munte, de care a divorțat după scurt timp. În anul 1924, aceasta a devenit amanta prințului Carol, care era căsătorit din 1921 cu Elena a Greciei şi Danemarcei. În 1925, cei doi au fugit împreună din România.

Revederea din anul 1924 a fost și ea rememorată de Elena Lupescu: „Poate că nici nu ne-am fi întîlnit, dacă nu s-ar fi întîmplat să luăm parte, atît eu, cît şi prinţul, la o recepţie în casa unui ataşat. Cum m-a văzut, prinţul s-a apropiat de mine spunîndu-mi: <Aş dori mult să reluăm vechea noastră prietenie>. L-am privit lung şi văzîndu-l cît era de deprimat şi cît părea de obosit, m-am înduioşat şi nu i-am putut rezista. Şi fără nici un gînd, fără să-mi treacă prin minte că mi-l voi face prieten, i-am răspuns din tot sufletul: <Te aştept mîine în apartamentul meu>. Şi aşa a început să de dezvolte în sufltul meu de femeie sentimente noi pentru băiatul sfios care la prima noastră întîlnire căuta să mă hrănească cu bomboane”.

Presa vremii scria că „Lupeasca” l-a manipulat pe Carol al II-lea să numească sau să demită miniştri, să-şi aranjeze rudele pe care le-a instalat în funcţii înalte. Totuși, Elena Lupescu a rămas lîngă Carol și cînd acesta a pierdut tronul. Cei doi s-au căsătorit civil în Brazilia şi religios în Franţa, pe cînd Elena Lupescu avea 50 de ani și Carol ajunsese la vîrsta de 60.

Carol al II-lea s-a stins brusc din viaţă, la 4 Aprilie 1953, în reşedinţa sa din Estoril, Portugalia. A fost înmormîntat în capela Regilor portughezi – Pantheon of the House of Braganza din Mănăstirea São Vicente de Fora din Lisabona. Elena Lupescu a trăit încă 24 ani, murind la 28 Iunie 1977. Şi-a găsit loc tot în Panteonul Regal din Lisabona. La 13 Februarie 2003, sicriele lor au fost aduse în ţară, la Curtea de Argeş, unde Carol al II-lea se odihneşte la mănăstirea domnească, iar Elena Lupescu în curtea unei bisericuţe de lemn din apropiere.

Un adevărat Rege al Culturii

Pe tot parcursul domniei sale, Carol al II-lea a sprijinit şi finanţat iniţiativele culturale, dar şi pe oamenii de cultură, fie direct, fie prin instituţiile pe care le-a creat sau le-a întărit. Carol al II-lea s-a preocupat intens şi de accesul la cultură al păturilor celor mai largi din societatea românească a vremii sale. De la Fundaţiile Culturale Regale şi pînă la cele peste 2.000 de cămine culturale săteşti, Regele a conceput şi a pus în practică cea mai amplă şi coerentă strategie de dezvoltare culturală pe care a cunoscut-o România pînă la acea vreme. 

În perioada de domnie a acestuia, au apărut unele dintre cele mai importante opere din literatura română şi au avut loc importante investiţii în stabilimente culturale. Carol al II-lea a lansat multe proiecte culturale prin care a dorit să-şi depăşească înaintaşul, pe Regele Carol I. 

„Carol al II-lea, dornic de a rămîne în anale drept un «Voievod al Culturii», în buna tradiţie a domnilor români medievali, a fost foarte aproape de a-şi vedea visul împlinit cu strălucire. Este drept, piatra de temelie a aşezămîntelor regeşti fusese pusă de Relege Carol I-ul, odată cu înfiinţarea, în 1891, Fundaţiei Regele Carol. Carol al II-lea a dorit să-şi întreacă înaintaşul: la începutul anilor 20, pe cînd era doar un principe trezit pentru moment din pasiunea celei de a doua renunţări la Tron, Carol a lansat ideea unei <Case a Culturii Poporului>, cea care va deveni într-un fel punctul de plecare pentru viitoarea «Fundaţie Culturală Principele Carol»“, a arătat istoricul Adrian Cioroianu în lucrarea „Istorie, eroi, cultură politică“.  

Tutorele „Fundaţiei Culturale de Literatură şi Artă Regele Carol II“  

Carol al II-lea este tutorele Fundaţiei care-i poartă numele. Această organizaţie a susţinut o serie de proiecte culturale. În perioada respectivă apare şi una dintre cele mai importante publicaţii culturale din istoria ţării: „Revistei Fundaţiilor Regale“.   „Carol este tutorele celebrei – şi foarte eficientei, din punct de vedere cultural – «Fundaţii Culturale de Literatură şi Artă Regele Carol II», fundaţie care, dincolo de aventurile patronului său, este deja înscrisă în istoria culturii româneşti moderne prin acte de o importanţă majoră. În Ianuarie 1934, apare şi primul număr al «Revistei Fundaţiilor Regale“, revistă culturală etalon care va apărea lunar pînă în Decembrie 1947“,

Istoricul Adrian Cioroianu realizează o trecere în revistă a celor mai importante evenimentele culturale care au avut loc sub domnia lui Carol al II-la: „Deceniul carlist a fost un răstimp de excepţie pentru cultura românească. Astăzi este greu să operăm chiar şi o selecţie printre evenimentele literare ale timpului (...): în 1931, Tudor Arghezi (Flori de mucegai) şi Lucian Blaga (Eonul dogmatic); în 1932, Liviu Rebreanu (Răscoala) sau George Călinescu (Viaţa lui Mihai Eminescu); în 1933, placheta avangardistă „Poemul invectivă“ a lui Geo Bogza, premiera piesei «... Escu» a lui Tudor Muşatescu sau explozia românească produsă odată cu Maitreyi (Mircea Eliade), «Cartea nunţii» (G. Călinescu), Adela (G. Ibrăileanu) «Rusoaica» (Gib. Mihăescu), «Patul lui Procust» (Camil Petrescu), «Creanga de aur» (M. Sadoveanu);

În 1934, elegantul volum «Poezii» al lui G. Bacovia, chiar la Editura Fundaţiei Regale, romanul «De două mii de ani» al lui Mihai Sebastian, cu celebra prefaţă semnată de Nae Ionescu; tot în acel an, premierea de către Editura Fundaţiei Regale a două eseuri semnate de doi tineri cu un viitor aparte: Eugen Ionescu, pentru «Nu» şi Constantin Noica pentru «Mathesis sau bucuriile simple».

Este, aşadar, greu să ne imaginăm cultura română fără aceste producţii care, cel puţin cronologic (dar nu numai) sunt asociate epocii lui Carol II: trilogia «Fraţii Jderii a lui Sadoveanu (deschisă în 1935), «ediţia definitivă» a poemelor argheziene (1936), primul volum al «Operelor eminesciene (ediţia Perpessicius, 1939)“.   

Cultura a beneficiat de fonduri importante în timpul domniei lui Carol al II-lea. Au fost alocate sume mari de bani Academiei Române, a fost realizată o cruce la mormîntul lui Nicolae Bălcescu din străinătate şi s-a construit o aripa a Bibliotecii Academiei. „Cultura ţării şi demnitatea naţională au avut de cîştigat: vezi alocarea de către Academie, în Mai 1933, a sumei necesare ridicării unei cruci pe presupusul mormînt de la Palermo al lui Nicolae Bălcescu sau, în August 1934, ridicarea la Constanţa a bustului lui Eminescu creat de Oscar Han.

În Iunie 1937, în preziua aniversării Restauraţiei, se inaugura noul pavilion construit al Bibliotecii Academiei; după cîteva zile, odată cu instituirea «Fondului Cultural Regele Carol al II-lea» (în valoare de 1,3 miliarde de lei), 200 de milioane din acest fond erau acordate direct Academiei“, a mai menţionat Cioroianu.     

Recunoaşterea contribuţiei lui Carol al II-lea la dezvoltarea culturală   

În Vara anului 1940, la editura „Cartea Românească“, apare culegerea de texte „Zece ani de domnie ai M. S. Regelui Carol al II-lea“, în care reuneau o serie de texte semnate de o seamă de personalităţi din lumea culturală, ştiinţifică şi politică, cum ar fi: Grigore Antipa, Dimitrie Gusti, Constantin C. Giurescu, Lucian Blaga, Camil Petrescu, George Enescu. Cu toţii laudă contribuţia pe care a avut-o Carol al II-lea.