Veniturile disponibile ale populaţiei au crescut cu 3,4%
În trimestrul IV al anului 2012, veniturile disponibile ale populaţiei au constituit în medie pe o persoană, pe lună, 1572,5 lei şi au crescut cu 3,4%, faţă de perioada respectivă a anului precedent, a informat Biroul Naţional de Statistică.
Potrivit Alei Negruţa, şefa Direcţiei statistica serviciilor sociale şi condiţiilor de trai a BNS, plăţile salariale reprezintă cea mai importantă sursă de venit - 41,7% din veniturile totale disponibile, contribuţia acestora fiind în descreştere faţă de trimestrul IV al anului 2011 cu 2,1 puncte procentuale. În aceeaşi perioadă, prestaţiile sociale au contribuit la formarea veniturilor gospodăriilor în proporţie de 18,8% şi s-au majorat cu 0,5 p.p. Totodată, veniturile obţinute din activitatea individuală agricolă constituie 9,3% din total venituri disponibile, sau cu 0,7 p.p. mai puţin, faţă de trimestrul IV al anului 2011, iar cele din activitatea individuală non-agricolă – 8,0%, fiind în creştere cu 0,8 p.p. Transferurile băneşti din afara ţării rămîn a fi o sursă importantă pentru bugetul gospodăriilor. În medie, acestea reprezintă 17,1% din total venituri, iar contribuţia lor este cu 1,3 p.p. mai mare faţă de aceeaşi perioadă a anului 2011.
În funcţie de mediul de reşedinţă, se constată că veniturile populaţiei din mediul urban au fost în medie cu 629,6 lei sau de 1,5 ori mai mari, comparativ cu mediul rural. În mediul urban, principala sursă de formare a veniturilor este activitatea salariată, care a asigurat veniturile populaţiei în proporţie de 54,5% şi prestaţiile sociale – 15,5%. În mediul rural, cea mai importantă sursă de venit la fel este activitatea salariată (27,5%), dar contribuţia acesteia este mai mică practic de 2 ori decît în mediul urban. Totodată, veniturile obţinute din activitatea individuală agricolă au asigurat 18,0% din totalul veniturilor disponibile.