Vedetele OSCAR vor fi prezente in carne si oase, nu in pijama, prin Zoom

Cinefilii care au tînjit după prezenţa vedetelor pe covorul roşu vor avea parte de ceea ce îşi doresc, ceremonia Oscarurilor de săptămîna viitoare oferindu-le posibilitatea să admire idoli precum Harrison Ford, Brad Pitt şi Reese Witherspoon, în persoană şi în ţinută de gală, nu în pijama, prin Zoom, au anunţat Luni organizatorii citaţi de AFP, potrivit agerpres. Pe fondul pandemiei, cea mai prestigioasă seară de la Hollywood se desfăşoară în acest an într-o gară istorică din centrul oraşului Los Angeles, Union Station, la 25 Aprilie, o dată neobişnuit de tîrzie pentru sezonul acestor premii cinematografice.
Organizatorii ceremoniei au promis, într-un comunicat, ”un areopag de stele cu adevărat galactice”, atît de orbitor încît ”ar putea fi necesari ochelari de soare”.
Ei caută să limiteze cît mai mult intervenţiile prin internet care au stîrnit critici şi dezamăgiri în timpul altor ceremonii bulversate de coronavirus, printre acestea numărîndu-se în special Globurile de Aur de la sfîrşitul lunii Februarie, unde vedetele au apărut în îmbrăcăminte sport sau în pijama pentru a-şi primi premiile prin videoconferinţă.
Alături de Harrison Ford şi Reese Witherspoon, vor fi prezenţi la prezentarea Oscarurilor, în carne şi oase, laureaţi ai ediţiei din 2020, precum Brad Pitt, Joaquin Phoenix, Renee Zellweger şi Laura Dern, precum şi Sud-coreeanul Bong Joon-ho, recompensat pentru filmul său ”Parasite”, cel mai bun lungmetraj.
Vedete precum Angela Bassett, Halle Berry şi Bryan Cranston se vor afla, de asemenea, pe covorul roşu la această ediţie, prima de o asemenea anvergură de cînd pandemia de COVID-19 a lovit Hollywood-ul, în Martie 2020, bulversînd calendarul industriei cinematografice şi provocînd închiderea sălilor de cinema.
Datorită unei nete îmbunătăţiri a situaţiei sanitare, permisă în special de creşterea numărului de vaccinări, California îşi accelerează în prezent reluarea activităţilor sale economice şi culturale.
A 93-a ediţie a Oscarurilor va fi transmisă din gara Union Station şi din tradiţionala sală de la Dolby Theatre din inima Hollywoodului, unde spectacolele muzicale vor fi susţinute în direct.
De asemenea, au fost planificate hub-uri în Marea Britanie şi Franţa pentru artiştii selectaţi care nu vor putea călători la Los Angeles pentru a participa personal la ceremonie.
Seara premiilor Oscar va fi regizată pentru a şasea oară de Glenn Weiss, un renumit expert în acest gen de evenimente, alături de producătorul Steven Soderbergh, regizorul filmului ”Contagion”.
”Vrem ca în acest an Oscarurile să arate ca un film, nu ca un spectacol televizat”, au declarat producătorii.












