Vedetele au voie sa faca tot ce vor pe Facebook! Regulamentul de moderare nu li se aplica

Un program al Facebook permite anumitor celebrităţi, politicieni şi internauţi să nu respecte aceleaşi reguli de moderare a conţinutului ca restul utilizatorilor, scrie Wall Street Journal, relatează AFP, potrivit agerpres.
Numit „Crosscheck” sau „XCheck”, programul nu aplică aceleaşi controale mesajelor postate de aceste VIP-uri pe conturile de Facebook şi Instagram ca cele de pe restul conturilor, afirmă cotidianul economic, citînd documente interne ale companiei.
Programul a inclus pînă la 5,8 milioane de abonaţi în 2020. Unii sunt scutiţi de reguli, în timp ce alţii pot posta mesaje care încalcă teoretic instrucţiunile în timp ce aşteaptă ca un angajat Facebook să le verifice.
Acest lucru nu înseamnă că există „două sisteme de justiţie” în cadrul grupului, a declarat Andy Stone, un purtător de cuvînt al Facebook, într-o serie de mesaje pe Twitter.
Dacă unele pagini sau conturi sunt verificate de două ori, acest lucru se întîmplă pentru a se asigura că regulile sunt puse în aplicare în mod corespunzător şi sunt „evitate greşelile”, a mai spus el.
„Ştim că aplicarea regulilor noastre nu este perfectă şi că există compromisuri între viteză şi precizie”, a recunoscut el.
Potrivit Wall Street Journal, Facebook a permis, de exemplu, în 2019, vedetei de fotbal Neymar să le arate milioanelor sale de urmăritori fotografii nud ale unei femei care l-a acuzat de viol, înainte de a le şterge.
Grupul ar fi permis, de asemenea, ca unele conturi să publice afirmaţii considerate false de verificatorii de conţinut ai Facebook, inclusiv că vaccinurile ucid, că Hillary Clinton ar fi muşamalizat aşa-zise reţele de pedofilie sau că fostul Preşedinte american Donald Trump i-ar fi numit „animale” pe toţi solicitanţii de azil.












