Uzinele Ford anunta concedieri intr-o veselie
Ford Motor Co se pregăteşte să renunţe la 8.000 de angajaţi în următoarele săptămîni, producătorul auto american încercînd astfel să-şi majoreze profitul pentru a finanţa investiţiile în vehicule electrice, au declarat pentru Bloomberg surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul, transmite agerpres.
Concedierile vor avea loc la nou creata divizie Ford Blue, responsabilă pentru producerea vehiculelor alimentate cu motoare cu combustie, precum şi la alte operaţiuni din cadrul companiei. Planul nu a fost încă finalizat şi detaliile încă ar putea fi modificate, adaugă sursele.
Decizia ar reprezenta un pas important în planul directorului general Jim Farley de a reduce costurile cu trei miliarde de dolari pînă în 2026. El a declarat că vrea să transforme Ford Blue „într-un motor de numerar şi de profit pentru întreaga întreprindere”.
În Martie, producătorul auto american a anunţat că diviziile sale de vehicule electrice (EV) şi de motoare cu combustie internă (ICE) vor funcţiona ca entităţi separate, o decizie menită să extindă producţia de vehicule electrice, în încercarea de a ţine pasul cu Tesla Inc.
Ford a anunţat că va forma două afaceri auto „distincte”, una concentrată pe vehiculele electrice, numită Ford Model e, şi alta pe motoarele cu combustie internă, Ford Blue. Ele se vor alătura diviziei de vehicule comerciale Ford Pro. De asemenea, Ford a informat că pînă în 2026 va majora cheltuielile cu vehiculele electrice la 50 de miliarde de dolari, faţă de un nivel de 30 de miliarde de dolari anunţat anterior.
Reducerea numărului de locuri de muncă va începe probabil în această Vară. În SUA, unde sunt aşteptate majoritatea concedierilor, Ford are aproximativ 31.000 de angajaţi.
Oficialii Ford nu au dorit să comenteze în privinţa concedierilor, spunînd că se concentrează pe restructurarea companiei, pentru a capitaliza creşterea pe segmentul vehiculelor electrice.
Anul acesta, acţiunile Ford au scăzut cu aproximativ 39%, pe fondul temerilor privind efectele inflaţiei asupra industriei auto.
Luna trecută, Ford a anunţat că va începe să producă vehicule electrice la uzina sa din Spania, în a doua jumătate a acestui deceniu, adăugînd însă că asta va presupune restructurări „semnificative” atît în cazul acestei uzine, cît şi la o altă uzină Ford din Germania.
Într-un comunicat de presă, Ford a precizat că a ales uzina sa de la Valencia drept facilitatea preferată pentru asamblarea de vehicule bazate pe următoarea arhitectură de vehicule electrice.
Celălalt concurent pentru acest proiect era uzina Ford de la Saarlouis, Germania, şi care va continua să producă modelul Focus.
Angajaţilor de la uzinele din Valencia şi Saarlouis li s-a comunicat că va fi nevoie de un program de restructurare pe termen scurt şi că amploarea acestuia va fi una „semnificativă”, a declarat un purtător de cuvînt de la Ford pentru Reuters, fără a oferi alte detalii.
Ford a avertizat în avans că trecerea la producţia de automobile electrice va conduce cel mai probabil la diminuarea efectivelor deoarece automobilele electrice au nevoie de mai puţine ore de muncă pentru asamblare.
Uzina Ford de la Valencia are aproximativ 6.000 de lucrători în timp ce la uzina de la Saarlouis lucrează aproximativ 4.600 de angajaţi.