UNIONISMUL – O PROFESIE BANOASA DIN TATA IN FIU

”Idealuri de viață” destabilizatoare și însîngerate

Există oameni, români și moldoveni, mai mult sau mai puțin vizibili, care, de 30 de ani, trăiesc din venituri financiare impresionante pentru că ”sînt angajați în serviciul unionist”. Există cazurile unora care s-au pensionat chiar și au predat ștafeta ”serviciului unionist retribuibil generos” copiilor lor. Paradoxul constă în aceea că unii dintre ei sînt extrem de inteligenți, bine școliți, posesori ai unor argumente dintre cele mai solid formulate, dar, în realitate, pentru cine-i capabil să observe, sînt putrezi, anemici și slugi fără scrupule ale Măriei Sale Banul obținut cu orice preț. Își sacrifică inteligența, cultura și demnitatea de dragul banilor, justificîndu-și netrebnicia prin argumente academice bățoase. Sînt atît de orbiți încît nu-s capabili să observe că cei care-i plătesc sînt niște criminali odioși.

De cînd Plahotniuc a preluat, cu acceptul serviciilor secrete românești, mișcarea unionistă din Republica Moldova, hidoșenia unionismului a ieșit cu o și mai mare violență în evidență. Practic, serviciile secrete românești ”i-au concediat din unionism” pe Ghimpu și Chirtoacă și l-au angajat pe mai vechiul lor racolat Plahotniuc. Sigur că Ghimpu și Chirtoacă nu se pot plînge că ”au fost trădați, concediați”, dar nici nu se pot dezice de unionism pentru că se tem de dezvăluiri crunte ale netrebnicei lor ”lupte unioniste”.

După fuga rușinoasă a banditului Plahotniuc, unioniștii români și moldoveni aserviți oligarhului își justifică nemerniciile unioniste prin ”legitima” lor adversitate față de Președintele Igor Dodon și ”pericolul rusesc” din mintea lor. Vă ofer un exemplu cu două personaje! Pe de o parte, îl avem în fața noastră pe criminalul mafiot Plahotniuc. De cealaltă parte, îl avem pe bine pregătitul analist politic român Iulian Chifu, un susținător fervent al lui Plahotniuc. Chestia asta nu e o afirmație hazardată ori rău-voitoare a mea, căci a fost rostită de alți reputați politologi români. Ei, bine, nu vi se pare bizară asocierea unui intelectual rafinat cu un bandit de cea mai joasă speță? Lui nu, căci e mulțumit de plată, dar și pentru că are convingerea că se poate justifica prin argumente logice, intelectualiste și cu ”parfum democratic proeuropean”! Ca să vedeți cu ce se ascunde putoarea!

Despre indivizi cu pretenții de intelectuali rafinați ca Andrian Candu, ce să mai zicem? El este complice cu Plahotniuc pentru că este de aceeași esență interlopă. Cum poți să spui despre el că este și intelectual atîta timp cît a acceptat să fie cununat de un astfel de personaj odios? Ca să înțelegeți și mai bine hidoșenia asocierii lui cu Plahotniuc, rețineți că acest individ a absolvit Dreptul în România, a urmat cursuri universitare la Viena, Marea Britanie, Africa de Sud etc.!

Pe de altă parte, Republica Moldova continuă să fie sfidată de către serviciile secrete românești și Plahoniuc și prin păstrarea la post a ambasadorului român Daniel Ioniță, un ciugulitor din palmele oligarhului fugar. N-o spun doar eu, ci și analiști politici români respectabili!

Serviciile secrete românești și acești unioniști de profesie nu vor, de fapt, ca unirea celor două Țări să aibă loc așa de repede cum lasă ei să se înțeleagă. Și-ar pierde ”serviciul unionist”, care-i mai sigur și mai bănos, fiind conștienți că sînt prea mulți cei care, în cazul unirii, visează la toate posturile de răspundere ocupate de către moldoveni. Ei știu că unirea este imposibilă, dar, în planurile lor, trebuie păstrată iluzia unirii la infinit. Dacă asta a fost posibil 30 de ani, de ce să nu fie cu putință și alți 30? Din cauza acestui scenariu diabolic, nu populația României suferă, ci numai cea a Republicii Moldova. Nu România e destabilizată politic permanent, ci Republica Moldova. Destabilizarea social-politică de aici este un obiectiv operativ al ”salariaților unioniști”. Pentru ei, moldovenii cei mulți sînt ”marfă, gloată manipulabilă, un pretext civic și politic” de întreținere permanentă a unor ”destabilizări politice și sociale pe care doar ei le pot administra” etc. Nici un pic de respect pentru moldovenii manipulați ori îndoctrinați în această utopie!

Da, există oameni care trăiesc în belșug din această minciună securistă românească!

Mihai CONŢIU

02.11.24 - 13:23
03.11.24 - 12:09
05.11.24 - 00:15
01.11.24 - 13:35
01.11.24 - 19:19
10.11.24 - 08:42
01.11.24 - 19:20
01.11.24 - 13:38
04.11.24 - 10:57
02.11.24 - 13:20
05.11.24 - 00:02
04.11.24 - 16:28
02.11.24 - 13:26
01.11.24 - 13:41
01.11.24 - 13:40