Ungaria are un nou președinte

Ungaria, care a pierdut-o pe emblematica preşedintă Katalin Novak după ce aceasta a acordat o graţiere într-un scandal de abuz asupra copiilor, i-a ales, Luni, succesorul, în Parlament, în încercarea de a pune capăt scandalului, relatează AFP şi Reuters.

Tamas Sulyok, un jurist în vîrstă de 67 de ani care a condus Curtea Constituţională din 2016, a depus jurămîntul în urma votului şi va prelua funcţia pe 5 Martie.

În Ungaria, preşedintele are un rol ceremonial.

Prima femeie care a ocupat această funcţie în Ungaria, Katalin Novak, aleasă în Martie 2022, a demisionat în urmă cu două săptămîni, recunoscînd o "greşeală" în decizia de graţiere a complicelui unui pedofil.

Prim-ministrul Viktor Orban, care se confruntă cu cea mai gravă criză politică de la întoarcerea sa la putere în 2010, a descris el însuşi plecarea acestei apropiate drept un "coşmar".
Opoziţia a denunţat alegerea lui Tamas Sulyok, spunînd că este un candidat fără anvergură politică, iar cîteva mii de persoane au demonstrat Duminică la Budapesta pentru a cere ca şeful statului să fie ales prin vot universal direct.

Orban speră să pună astfel capăt scandalului, care a scos zeci de mii de oameni în stradă la jumătatea lunii Februarie, o mobilizare la o scară nemaivăzută de un deceniu.
”Unitatea naţională a fost zdruncinată de această decizie de graţiere”, a declarat liderul naţionalist la radio săptămîna trecută, adăugînd că doar demisia lui Novak şi instalarea unui nou preşedinte ar putea "restabili unitatea".

El a promis, de asemenea, să consolideze legislaţia privind protecţia copiilor, inclusiv să solicite ”teste care evaluează stilul de viaţă, devianţa sexuală şi aptitudinea psihologică a celor care lucrează cu minori”.

01.07.25 - 13:31
02.07.25 - 11:50
01.07.25 - 13:30
05.07.25 - 12:51
01.07.25 - 13:26
02.07.25 - 11:54
08.07.25 - 00:53
01.07.25 - 13:28
07.07.25 - 11:48
05.07.25 - 12:54
03.07.25 - 10:29
06.07.25 - 14:28
06.07.25 - 12:42
04.07.25 - 10:20
02.07.25 - 11:48