După războiul din Ucraina, normele democratice trebuie reformulate

Autor: Mihai CONȚIU

Invadarea criminală a Ucrainei de către Rusia a scos la iveală carențele grave și nocive care domină și sabotează exercitările democratice din interiorul unor organizații internaționale fundamentale, așa cum este ONU, UE și NATO. Aici, în primul rînd, este vorba despre principiul unanimității obligatorii în luarea unor decizii de o importanță continentală, intercontinentală și mondială majoră. Principiul unanimității, în defavoarea unor votări cu o majoritate calificată, permite unor State să saboteze structural organizațiile mai sus amintite.

Spre exemplu, Consiliul de Securitate al ONU este constituit din cinci membri permanenți – SUA, Franța, Regatul Unit al Marii Britanii, China și Federația Rusă. Dintre obligațiile și puterile Consiliului de Securitate amintim: investigarea oricărei situații care pune în pericol pacea internațională; recomandă proceduri de rezolvare pașnică a unui litigiu; pune în aplicare deciziile sale militare prin orice mijloace necesare; evită conflictele și menține accentul pe cooperare etc.

Sună bine, nu? Realitatea brutală, însă, e alta – nici unul dintre aceste principii nu poate fi transpus în practică decît prin votul unanim al tuturor membrilor, fiecare dintre ei avînd drept de veto. Nocivitatea acestei unanimități, în defavoarea unui vot decizional cu o majoritate calificată, o constatăm în cazul Rusiei și cel al Chinei. Astfel, Consiliul de Securitate al ONU a devenit un organism figurativ, incapabil să ia o decizie restrictivă și de presiune majoră asupra Rusiei care a invadat Ucraina și continuă să comită acolo crime împotriva umanității dacă nu votează și Rusia împotriva sa. După cum am constatat, nu doar Rusia nu a putut admite că este de Acord că este un Stat agresor și că nu se supune ONU, ci chiar și China i s-a alăturat. China, după cum bine știm, are pretențiile teritoriale cunoscute asupra Taiwanului, pe care oricînd îl poate ataca, chiar și cu riscurile declanșării unei conflagrații mondiale.

În aceste condiții, nu-i așa că ONU trebuie să-și reformeze principiile după care funcționează, de așa manieră încît să nu permită oricărui dictator rus sau chinez să aibă un drept de veto prin care își protejează ”democratic” orice crimă umanitară sau pretenții imperialiste prin recurgerea la război de agresiune?

Într-o situație relativ similară se află și UE, atunci cînd doar prin votul unanimității poate fi primit un nou membru al comunității europene ori, cel mai recent caz, cînd s-a pus problema acordării de către UE a unui împrumut de 18 miliarde de euro pentru Ucraina. Cel mai dur, grație principiului unanimității, UE este sabotată de către Ungaria, al cărei premier, Viktor Orban, este un aliat politic fățiș al lui Putin. Practic, Orban vrea să-și modeleze Țara după ”modelul democratic” instituit de Putin în Rusia. Asta în chiar inima Europei, în inima unei UE care nu poate presa Ungaria prea radical din teama destrămării unei coeziuni comunitare!

În acest context, are sau nu UE obligația fundamentală de a se reforma astfel încît să nu permită ca, pe căi democratice conforme votului unanim, unitatea europeană să fie compromisă și sabotată grav de către State membre pe post de pioni statali ai dictatorului de la Kremlin?

La rîndu-i, Organizația Nord-atlantică NATO, de asemenea, devine captivă blestemului nociv al unanimității, iar un caz la ordinea zilei este Turcia și Ungaria care se opun aderării Suediei și Finlandei la acest organism. În realitate, dreptul de veto al Turciei și Ungariei față de aderarea la NATO a acestor două State constituie un sprijin uriaș pentru Rusia lui Putin care se opune din răsputeri acestor două aderări.

Autocratul Președinte turc, însă, își motivează opoziția față de un vot favorabil acuzînd Suedia că ”este țara de destinație a militanților Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK), interzis de Ankara pentru că aceștia au ridicat armele împotriva Statului turc în 1984”. Totodată, Turcia dorește ca autoritățile de la Stockholm și Helsinki să adopte o linie mai dură împotriva PKK și a unei alte grupări pe care o acuză de tentativa de lovitură de stat din 2016. Recent, tensiunile dintre Suedia și Turcia au fost accentuate de protestele din Stockholm, despre care Ankara spune că sunt infracțiuni motivate de ură, dar care sunt apărate de legile suedeze privind libertatea de exprimare. Între timp, s-a aflat că în spatele protestelor din Suedia și a arderii Coranului stă Kremlinul, dar asta nu contează pentru autocratul Președinte turc.

În condițiile arătate, trebuie sau nu ca NATO să-și reformeze principiile de impunere a unor decizii de importanță planetară?

Unanimitatea nocivă din ONU, UE și NATO trebuie eliminată nu doar în scopul coeziunii supraviețuitoare a acestor organisme, dar și întru binele întregii umanități și pentru a împiedica ascensiunea ”pe cale democratică” a unor dictatori demenți!