Este uluitor nivelul dezinformării care circulă prin media în urma publicării de către Curtea Supremă a deciziei “Dobbs v. Jackson Women’s Health Organization”. 

Multe surse, bineînțeles manipulate de curentele politice de orientare în special neo-marxistă (care susțin dreptul absolut și nelimitat la avort), distorsionează în mod flagrant și intenționat scopul și dimensiunea acestei decizii – pentru a crea haos în opinia publică și a culege dividende electorale la proximele alegeri. Rămîne un mister de ce organe de presă respectabile se fac ecoul unor asemenea manipulări în dauna adevărului.

În decizia Curții Supreme (identificată, pe scurt, drept Dobbs, după numele oficialului dat în judecată de o clinică privată), se arată că statul Mississippi a legiferat interzicerea avortului după nu mai puțin de 15 săptămîni de la concepție, dacă fătul nu are anomalii severe. Dacă fătul ar avea anomalii severe, avortul se poate face oricînd.

O clinică de avorturi (care cîștigă mai mult cu cît are de făcut avorturi mai multe) a dat statul în judecată pentru că acesta ar fi încercat, chipurile, să limiteze „dreptul” la avort. Or, încă o dată, în primele 15 săptămîni (aproape patru luni) avortul se poate face fără nici o restricție. Doar după 15 săptămîni intervine restricția, dacă fătul este sănătos. Așadar, în această situație, presa – pretinzînd că “avortul a fost interzis” –, a spus adevărul pe sfert, ceea ce reprezintă o dezinformare crasă.

Mai departe, ce a făcut Curtea Supremă? Nici vorbă să interzică avortul. De fapt, nu a făcut nimic mai mult decît să constate că avortul nu este menționat nicăieri în  Constituția Statelor Unite – nici ca drept, nici că ar fi interzis. De aceea, Curtea Supremă, în mod explicit, a investit autoritatea legislativă a celor 50 de state americane să decidă, fiecare separat, cum să trateze avortul: să-l interzică condiționat, să-l permită necondiționat sau altfel.

Pentru a înțelege pe deplin decizia Dobbs, este esențial să înțelegem sistemul federal în baza căruia Statele Unite au fost create și funcționează de sute de ani, pînă în ziua de astăzi.

Statele Unite sunt o uniune de state independente. Țara nu a fost niciodată creată să funcționeze exclusiv sub un singur sistem guvernamental. Înainte de întocmirea Constituției din anul 1787, părinții-fondatori au dezbătut și au considerat cu mare atenție nevoia statelor de a menține un nivel înalt de independență față de Guvernul federal. Articolele “De Confederație” (documentele fondatoare înaintea Constituției) stabiliseră un sistem în care statele aveau autoritate supremă și Guvernul federal avea putere mică, limitată.

Spre exemplu, Guvernul federal nu avea autoritatea să impună taxe, să legifereze comerțul, nici măcar nu stabilea o forță armată. Fiecare stat avea armata proprie, bancnotele proprii, legile proprii. De fapt, Articolele aveau la bază principiul legăturii dintre statele independente ca fiind o simplă “ligă de prietenie”. Ani mai tîrziu, Articolele respective (“de Confederație”) au început să fie criticate în Ziarele Federaliste (“Federalist Papers”) de către Alexander Hamilton, John Jay și James Madison, care argumentau ca Guvernul federal să aibă puteri sporite. Compromisul între cele două facțiuni – “federalists” și “anti-federalists” – s-a concretizat în Constituția promulgată la 1787.

Constituția menține sistemul dual de guvernare – aprobînd principiul că statele trebuie să aibă independență, în parte datorită intereselor diferite între locuitorii lor. Statele își au rădăcinile în fostele colonii. Fiecare dintre aceste colonii avea interese diferite. Fondatorii Constituției, în final, au recunoscut Guvernele statelor independente ca fiind sursa principală de guvernare în ceea ce privește activitățile de zi cu zi. Aceste principii continuă să susțină independența statelor pînă în ziua de astăzi.

De exemplu, fiecare stat, nu Guvernul federal, eliberează permise de conducere, înmatriculează vehiculele, emite certificate de căsătorie, decide vîrsta pentru consumul de alcool și fumat, are Tribunale proprii, stabilește sistemul școlar, reglementează comerțul în granițele statului, impune taxe etc.

Pe de o parte, Articolul I, Secțiunea 8, din Constituție listează puterile Guvernului federal. Pe de alta, Amendamentul X, în mod explicit, rezervă restul puterilor nelistate exclusiv statelor.

În consecință, decizia Dobbs este în perfect acord cu sistemul dual de guvernare în Statele Unite și urmează precis litera Constituției din Amendamentul X.

Intrînd mai amănunțit în miezul deciziei, este important de reținut că Dobbs anulează soluțiile precedente în spețele “Roe vs. Wade” și “Planned Parenthood vs. Casey”. În acele cazuri, Tribunalul a hotărît în mod incorect că există un drept constituțional la avort. Dar neputînd nici măcar găsi cuvîntul “avort” în Constituție, instanțele din respectivele spețe (Roe si Casey) au decis că dreptul la avort ar fi implicit conținut în dreptul la “libertate”, menționat în Amendamentul XIV, și în dreptul de „privacy”, la rîndul lui, chipurile, implicit conținut în Amendamentele I, IV, V si XIV.

Decizia Dobbs a respins aceste argumente, găsindu-le subțiri, amorfe și nefondate.

În final, Curtea Supremă, în Dobbs, a arătat că „avortul prezintă o problemă morală profundă”. Și a statuat: “Constituția nu interzice cetățenilor fiecărui stat să legifereze sau să interzică avortul. În soluțiile date în favoarea lui Roe și Casey, s-a abrogat, în mod ilegal, dreptul de a decide cum să fie tratat avortul, acest drept aparținînd, de fapt, fiecărui stat. Curtea Supremă anulează acele decizii (ca fiind neconstituționale) și întoarce acea autoritate poporului fiecărui stat și reprezentanților (legislativi) aleși de el”.

Așadar, mai pe înțelesul nespecialiștilor, Curtea Supremă a anulat două soluții judecătorești date de pe baza forțării unor articole din Constituție, care nu se referă nicăieri la tratarea avortului, ci listează ce puteri revin Guvernului federal nominalizîndu-le, nici vorbă de avort; toate celelalte puteri (nenominalizate) sunt alocate în mod explicit statelor. Pe această bază, Curtea Supremă a statuat că problema permiterii sau interzicerii avortului revine Legislativelor (Parlamentelor) statelor și că, evident, toate procesele de permitere sau nepermitere a avortului trebuie judecate potrivit legislațiilor statelor respective.

Partea strict „tehnică” fiind elucidată, să ne întoarcem la motivații și la reacțiile inacceptabile pe care decizia Curții Supreme le-a produs.

Este oarecum de înțeles ca liberalii din America, în mod tipic conduitei lor din ultima vreme, să se folosească de prilejul oferit de Dobbs pentru a manipula, prin dezinformare și fals, opinia publică în vederea alegerilor din Noiembrie, cramponîndu-se astfel de putere, care, la ora actuală, este puternic grevată de consecințele dezastruoase ale politicii duse de ei – inflație enormă, prețul benzinei fără precedent, retragerea rușinoasă din Afghanistan, începutul unei recesiuni economice, criza de la granița de Sud prin care milioane de străini se infiltrează în țară în mod ilegal etc.

Pe de altă parte, mi se pare ridicol și deranjant ca o mare parte din Europa să-și exprime frustrarea față de decizia Dobbs și să o critice așa, după ureche. Președintele Franței și prim-ministrul Regatului Unit și-au exprimat „îngrijorarea” cu privire la decizia Curții Supreme care permite ca o lege din Mississippi să rămînă în vigoare, deși – stupoare! – legea respectivă este mai puțin restrictivă privind avortul decît legile din Regatul Unit și din Franța!

Astfel, în Franța, avortul este legal numai în primele 14 săptămîni de la concepție.  După acest termen, avortul este restricționat, ca și în Mississippi, dar cu mai multe condiții: doar dacă doi medici certifică că avortul este necesar pentru a preveni vătămarea gravă și permanentă a sănătății gravidei; dacă sarcina reprezintă un risc pentru viața femeii sau în cazul în care copilul va suferi de o boală incurabilă.

În Marea Britanie, în totală deraiere față de legea din Mississippi, nu se permite deloc avortul nerestricționat (adică la alegerea femeii), în nici un stadiu al sarcinii. Tot timpul, avortul trebuie să fie autorizat de doi medici, tot cu condiții restrictive (una sau mai multe din patru la număr) de genul celor de mai sus – doctorii trebuind să fie de acord asupra cel puțin uneia dintre ele. Halal “Pro choice” din partea femeii, nu-i așa?!

Și-atunci, despre ce vorbim aici?

Ori liderii respectivi nu-și cunosc propria legislație (și, evident, nici legislația americană), ori practică o urîtă ipocrizie și dezinformare, criticînd o decizie a Curții Supreme, care, în realitate, permite legii din Mississippi ca, înainte de introducerea de restricții, să decreteze avortul liber în primele 15 săptămîni de la concepție.  Comentariile critice poate au fost făcute aiurea, în necunoștință de cauză. Oricum ar fi, ele sunt o aroganță și un afront la adresa standardelor de moralitate și independenței cetățenilor din fiecare stat american, care, prin Guvernele lor instituite democratic, sunt liberi să facă propriile alegeri. 

Pretinsa frustrare față de decizia Dobbs merită un răspuns ferm: nu fiți incompetenți sau aroganți și ipocriți! Mai bine, preocupați-vă de problemele voastre interne, care, în mod clar, abundă!

Adevărul trebuie dezvăluit, mai ales atunci cînd forțele propagandei și dezinformării încearcă să-l suprime.

Articol scris de Robert Popescu

Avocatul Robert Popescu, fondatorul firmei Popescu Law Group, este membru al barourilor din New York și New Jersey și profesor universitar de Drept, din anul 2005, la Rutgers Law School.