Uite popa, nu e popa, ne-ntîlnim în Europa?

N-am avut niciodată reţineri în a mă extazia sincer şi a aprecia calităţile unor texte scrise de publiciştii români. Păcat că nu mi se întîmplă acest lucru şi cînd este vorba despre cei din Republica Moldova! Întrucît mi-a plăcut articolul „Un autobuz numit voinţă” din „Academia Caţavencu”, pentru că văd că se pliază formidabil pe „realităţile comparabile” de aici, îl voi plagia în draci şi voi schimba cu neruşinare numele româneşti cu cele din Republica Moldova. Citiţi, aşadar, plagiatul meu!

„Un autobuz numit voinţă”

Se spune că o fotografie face cît o mie de cuvinte. În cazul nostru, fotografia pe care v-o oferim face cît o mie de predici rostite de o mie de misionari, în încercarea lor de a converti oamenii mileniului III la „dreapta credinţă”. Pentru că bătrînelul îmbrăcat modest şi sobru din imagine este nimeni altul decît papa Francisc, într-o ipostază obişnuită pe cînd era cardinal: mergînd cu autobuzul la biserică.

Într-o lume dominată tot mai mult de bani, glorie şi putere, catolicismul avea nevoie de un astfel de papă, de un papă care să pledeze, prin puterea exemplului personal, pentru revenirea la valorile primare ale creştinismului. Abia venit la Vatican, noul suveran pontif n-a dorit să i se facă haine pe comandă, ci a cerut croitorului să le ajusteze pe cele ale precedenţilor papi, că iese mai ieftin.

Ceea ce este deci de apreciat la Francisc este voinţa lui de neînfrînt de a urma idealul de sărăcie şi modestie al Sfîntului Francisc de Assisi într-un mediu catolic caracterizat prin opulenţă şi trufie. Noul papă ar fi putut beneficia, încă de cînd era cardinal, de toate privilegiile oferite înalţilor prelaţi catolici: vilă, limuzină de lux, servitori. N-a acceptat nici unul.

A continuat să trăiască în modestul lui apartament şi să se încălzească la aragaz atunci cînd se oprea căldura, din cauza penuriei care a afectat Argentina, a continuat să meargă cu autobuzul la slujbe şi acum, devenit papă, n-are de gînd să se schimbe. Se spune că nici măcar pantofii din catifea roşie, semnul distinctiv al papilor, nu-i va purta, tot în semn de solidaritate faţă de milioanele de oameni care umblă desculţi pe faţa pământului.

Ce diferenţă între acest papă care merge cu autobuzul şi înalţii prelaţi ortodocşi de la noi, care nu-şi dau fundurile grase jos din Mercedesuri decît în puţinele minute cînd trec de la o sfinţire de stadion la o agapă stropită din belşug cu băuturi fine. Ce diferenţă între papa Francisc şi exagerat de Înalt Preasfinţiţii sau cuvioşii Vladimir, Petru, Ciuntu, Cheibaş, Marchel etc.!!! Cîtă căldură umană degajă primul, cîtă răceală de Übermensch împrăştie în jur cei enumeraţi!

Teoretic, toţi sunt slujitori ai aceluiaşi Dumnezeu. Doar că unii dintre ei parcă-i fac cu ochiul niţel şi lui Mamona!

Aş vrea să trăiesc clipa în care Vladimir, Petru, Ciuntu, Cheibaş sau Marchel şi celelalte SRL-uri ambulante din fruntea Bisericii Ortodoxe din Republica Moldova vor lepăda veşmintele aurite, vor renunţa la luxul aducător de moliciune sufletească şi se vor dezbăra de lăcomie. Aş vrea să trăiesc clipa în care toate aceste „cuvioase feţe bisericeşti” vor renunţa la maşinile şi vilele lor de lux şi vor circula, bunăoară, cu troleibuzele sau microbuzele din „Chişinăul lui Chirtoacă” pentru a ajunge la Mitropolie, bisericile lor, la parastase, înmormîntării etc.!

Chiar dacă veţi spune că sunt un naiv, un idealist, eu sunt convins că o asemenea speranţă e perfect realizabilă. La urma urmei, papa Francisc trăieşte, de zeci de ani, cu un singur plămîn. De ce popii noştri, despre care se spune în popor că „mănîncă cu două guri şi au şapte burţi sub patrafir”, n-ar putea trăi cu o singură gură şi cu o singură burtă?

A plagiat pentru dumneavoastră Mihai Conţiu