UN PENSIONAR DE 81 DE ANI DIN GERMANIA A FOST CONDAMNAT PENTRU O CRIMĂ PE CARE A COMIS-O ÎN URMĂ CU 32 DE ANI
Justiţia germană a condamnat vineri un bărbat de 81 de ani la închisoare pe viaţă pentru uciderea în 1994 a unei turiste americane. Condamnarea a fost posibilă în urma analizelor ADN.
Amy Lopez, o turistă americană în vîrstă de 24 de ani, a fost găsită moartă în 1994, în apropierea fortăreţei istorice de la Ehrenbreitstein, aflată pe malurile Rinului, în oraşul Koblenz (vestul Germaniei).
Descoperit de copii ieşiţi la joacă, trupul său prezenta răni de armă albă, leziuni grave la cap şi urme de strangulare, potrivit AFP, preluată de Agerpres.
După mai bine de trei decenii în care ancheta a bătut pasul pe loc, poliţia germană a anunţat în februarie că a arestat un suspect, desemnat drept Hans S., într-un azil de bătrîni.
ADN-ul său era la dosar după condamnarea sa în 1999 pentru tentativă de viol asupra unei adolescente de 16 ani.
Aceste date genetice au fost apoi şterse, dar poliţia a obţinut un nou eşantion de salivă de la suspect, pe care l-au comparat apoi cu ADN-ul descoperit pe hainele lui Amy Lopez, au precizat procurorii.
Vineri, tribunalul regional din Koblenz l-a declarat pe Hans S. vinovat de uciderea lui Amy Lopez, estimînd că circumstanţele crimei se traduc într-o „gravitate specială a vinovăţiei”, ceea ce va face mai dificilă obţinerea unei eliberări anticipate.
Hans S. „căuta o victimă pe care să o violeze” şi Amy Lopez „s-a aflat, în mod tragic, la locul nepotrivit, în momentul nepotrivit”, a indicat tribunalul.
Familia tinerei s-a constituit în parte civilă alături de ministerul public.
