Testul credinței profunde

În rîndurile ce urmează, iubite cititorule, îți propun să aruncăm o altfel de privire asupra prăpădului spiritual produs de pandemia de coronavirus!

Exceptînd perioada de pînă la oficializarea religiei creștine în Imperiul Roman, cînd creștinii celebrau Învierea Domnului ascunși în peșteri, în alte locuri izolate ori în propriile locuințe, de teama persecuțiilor la care erau supuși toți cei care nu practicau cultul politeist al Împăratului, sărbătorirea Paștelui de anul acesta este cea mai grea încercare la care sunt supuși credincioșii din întreaga istorie a creștinismului. Obligarea creștinilor de a se supune imperativului autorităților pentru a sărbători Paștele acasă are efecte diferite de la un credincios la altul, de la un grup de credincioși la altul.

Cei interesați, au putut constata că, în general vorbind, creștinii catolici, care și-au serbat Paștele cu o săptămînă înaintea ortodocșilor, au recepționat această interdicție cu înțelegere, pace și lumină, fără să o considere a fi un  atentat blasfemator la adresa lor și a Bisericii Catolice. În bisericile ortodoxe, însă, raportîndu-mă strict la reacțiile celor din România și Republica Moldova, interdicțiile ori recomandările autorităților de a se sărbători Paștele în izolare la domiciliu au fost privite cu ostilitate, ca fiind un atac la adresa Bisericii și o ofensă gravă adusă credinței.

Am convingerea că, după ce va trece această grea încercare la care este supusă omenirea de pandemie, perceperea ideii de credință va suporta reformulări fundamentale la mulți credincioși. Aici mă gîndesc la două categorii de credincioși.

Prima este aceea a credincioșilor care merg ocazional la biserică pentru ”a fi văzuți și pentru că așa trebuie”. Credința lor e de scurtă durată – doar cît sunt în biserică. În afara ei, redevin ceea ce sunt în realitate – meschini, clevetitori, pizmași, gata oricînd să fure ori să înșface un bun material necuvenit, afemeiați, curve, dușmănoși și răzbunători, trufași cu nechibzuință etc. Culmea e că tocmai ei sunt și cei mai gălăgioși,  patetici și activi ”apărători ai bisericii”, iar asta numai cînd sunt văzuți, cînd interesele lor personale le dictează acest comportament. Anume ei sunt și cei mai mari contestatari ai restricțiilor actuale. Acești demagogi, raportați la Biserică și Dumnezeu, sunt mai toxici, mai periculoși decît ateii. Aproape toți ateii pe care i-am cunoscut de-a lungul vieții sunt mult mai de bună credință decît cei de care vorbim. Ateul neagă existența lui Dumnezeu, dar nu este nelegiuit, este uman, generos cu semenii, un respectabil membru al comunității și, mai ales, nu hulește și nu disprețuiește Biserica și credincioșii. Spre comparație, uitați-vă la cîți criminali odioși și bandiți invocă, cu evlavie, numele Domnului!

A doua categorie este cea a credincioșilor practicanți. Pentru ei, restricția de a nu merge la biserică de Paște este o lovitură teribilă. Se simt chiar și vinovați de această interdicție care le dă peste cap o rînduială ritualică de cînd e lumea, pe care au respectat-o de cînd se știu. Astfel, rugăciunile lor din intimitatea căminului sunt cele mai profunde, liniștitoare și dătătoare de speranțe în viitor.

Pentru prima categorie arătată, această interdicție îi animă demagogic, politic, electoral și comercial, Dumnezeu și Biserica fiind simple pretexte. Pentru a doua categorie, însă, această experiență, tristă, radicală și răvășitoare poate fi un test major al credinței lor profunde. Mulți vor înțelege că descoperirea și slăvirea lui Dumnezeu nu presupun legitimare obligatorie numai și numai în biserică, indiferent de amenințarea unor circumstanțe, ca cele de astăzi. Acești oameni vor înțelege și mai bine că Dumnezeu este prezent permanent în ei oriunde s-ar afla,  că nu au nevoie în permanență de o icoană sau de o biserică pentru a se ruga lui Dumnezeu sau pentru a-i aduce slavă. Anume asta vrea și Mîntuitorul de la ei! Deși Paștele de anul acesta este unul greu încercat, nu poate fi și unul trist pentru credincioși, iar asta în numele atotputerniciei și omniprezenței Tatălui și Fiului!

Nu i-am luat în calcul aici pe acei habotnici care sfidează interdicțiile cu nesăbuință și cu orice risc, încurajați tacit fiind chiar de către unele fețe bisericești!

Mihai CONŢIU