Un oficial american declara ca balonul chinezesc era in mod clar echipat cu instrumente de spionaj

Imagini surprinse de avioane militare americane arată că balonul chinezesc care a survolat Statele Unite, săptămîna trecută, era dotat cu instrumente de spionaj şi nu destinate meteorologiei, a declarat, Joi, un responsabil la Washington, citat de AFP.

Fotografiile realizate de avioanele spion U2 indică faptul că materialul balonului "era în mod clar făcut pentru observare în scopuri de spionaj şi nu era dotat cu un echipament de balon-sondă meteo", a declarat acest responsabil al Departamentului de stat american, sub acoperirea anonimatului.

"Avea numeroase antene, un ansamblu probabil capabil să colecteze şi să geolocalizeze comunicaţii", a adăugat acesta într-un comunicat. Balonul "era echipat cu panouri solare suficient de mari pentru a furniza energia necesară care să facă să funcţioneze captatoare multiple care colectează informaţii", a mai precizat el.

Washingtonul a doborît Sîmbătă, în largul coastei sale la Atlantic, un balon care a survolat situri militare şi care a fost numită de Beijing aeronavă "civilă utilizată în scopuri de cercetare, în principal meteorologice".

Această dispută diplomatică l-a determinat pe şeful diplomaţiei americane Antony Blinken să amîne o vizită în China.

SUA estimează că balonul era controlat de Armata chineză şi făcea parte dintr-o flotă de baloane trimise de Beijing deasupra a peste 40 de ţări de pe cinci continente, în scopuri de spionaj.

"Suntem convinşi că fabricantul balonului are o legătură directă cu Armata chineză", a adăugat acest înalt responsabil.

El a indicat că Washingtonul ar lua în calcul eventuale măsuri împotriva responsabililor chinezi cu legături cu balonul, ceea ce ar putea însemna posibile sancţiuni pe viitor.

Autorităţile americane fac în continuare eforturi de a recolta resturile balonului în Atlantic, în apropiere de coastele Carolinei de Sud.

Mai devreme, Joi, China a confirmat că a refuzat un apel telefonic al şefului Pentagonului Lloyd Austin Sîmbătă, la puţin timp după distrugerea balonului.
"Acest act iresponsabil şi grav eronat nu a creat un climat propice dialogului şi schimburilor între cele două Armate", a precizat Ministerul chinez al Apărării. (AGERPRES)

02.11.24 - 13:23
03.11.24 - 12:09
05.11.24 - 00:15
01.11.24 - 13:35
01.11.24 - 19:19
10.11.24 - 08:42
01.11.24 - 19:20
01.11.24 - 13:38
04.11.24 - 10:57
02.11.24 - 13:20
05.11.24 - 00:02
04.11.24 - 16:28
02.11.24 - 13:26
01.11.24 - 13:41
01.11.24 - 13:40