Un nou tratament performant impotriva COVID-19

O singură injecţie cu un nou tratament antiviral împotriva COVID-19 a redus cu 50%, în cadrul unor studii clinice, riscurile de spitalizare în caz de infectare cu noul coronavirus, potrivit unui studiu, ai cărui autori speră că această cercetare va duce la autorizarea unui nou medicament pentru pacienţi, informează AFP, potrivit agerpres.
Deşi COVID-19 nu mai ocupă prima pagină a ziarelor din lumea întreagă, dezvoltarea unor noi opţiuni de tratament rămîne crucială, mai ales în faţa noilor variante virale, a declarat Jeffrey Glenn, profesor de imunologie la Universitatea Stanford din Statele Unite şi coautor al acestui studiu, care a fost publicat în revista The New England Journal of Medicine (NEJM).
Aproape 500 de persoane mor în continuare, în fiecare zi, din cauza maladiei COVID-19 în Statele Unite.
Noul tratament utilizează interferoni, proteine cruciale în cadrul reacţiei imunitare. Ele sunt sintetizate de organism în prezenţa unui virus şi se ataşează de receptorii anumitor celule, declanşînd atunci „un mecanism de apărare antivirală înnăscut” (diferit de anticorpi), a explicat Jeffrey Glenn.
Există mai multe tipuri de interferoni, inclusiv cei denumiţi Lambda. Particularitatea lor constă în faptul că se ataşează mai ales de celule din plămîni – exact acolo unde se răspîndeşte noul coronavirus.
Noul tratament constă într-o injecţie cu o versiune sintetică a interferonilor Lambda, administrată în primele şapte zile după apariţia primelor simptome de COVID-19.
El a fost testat într-un studiu clinic realizat pe mai mult de 1.900 de adulţi infectaţi cu SARS-CoV-2, între Iunie 2021 şi Februarie 2022, în Brazilia şi Canada. Aproximativ 85% dintre pacienţi erau vaccinaţi.
Dintre cele 931 de persoane care au primit tratamentul, 25 au fost spitalizate, comparativ cu cele 57 de persoane spitalizate din grupul de 1.018 participanţi care au primit un placebo, reprezentînd astfel o reducere cu 51% a riscului de internare, potrivit autorilor studiului. Rezultatele sunt şi mai bune atunci cînd pacienţii nevaccinaţi sunt izolaţi.
„E un rezultat spectaculos”, a declarat Jeffrey Glenn, care a înfiinţat Eiger Biopharmaceuticals, compania ce a dezvoltat acest tratament (cercetătorul american deţine în continuare acţiuni în companie).
Noul tratament printr-o singură injecţie oferă un avantaj practic în raport cu antiviralul Paxlovid dezvoltat de Pfizer, care necesită administrarea a zeci de pastile într-un interval de cinci zile, a argumentat imunologul american.
Anumite tratamente, precum anticorpii monoclonali şi vaccinurile, şi-au pierdut treptat din eficacitate în faţa noilor variante ale virusului. Întrucît interferonii interacţionează cu celulele, noul tratament nu va fi afectat de evoluţia virusului.
Potrivit Eiger Biopharmaceuticals, care a publicat anterior aceste rezultate într-un comunicat de presă, Agenţia americană pentru alimente şi medicamente (FDA) nu a dat curs deocamdată unei cereri de autorizare în regim de urgenţă.
Însă Jeffrey Glenn se declară optimist: ”Am speranţe mari că acest studiu le va încuraja pe agenţiile de reglementare de aici şi din lumea întreagă să găsească o cale pentru a aduce acest tratament la pacienţi cît mai rapid posibil”.












