UN MOLDOVEAN A DEVENIT MEDALIAT CU BRONZ LA MONDIALELE DE JUDO

Moldoveanul Ion Remarenco (26 de ani), care reprezintă în prezent Emiratele Arabe Unite (EAU) pe arena internaţională, a devenit ieri medaliat cu bronz la Campionatul Mondial de la Celeabinsk (Federaţia Rusă), categoria de greutate pînă la 100 kilograme, transmite MOLDPRES.

Sportivul a repetat astfel performanţa unui alt fost compatriot Victor Scvorţov, originar din Tighina, care a devenit în urmă cu două zile, de asemenea, pentru EAU medaliat cu bronz la categoria de greutate pînă la 73 de kilograme.

Ion Remarenco este originar din Goleni (Anenii Noi). A absolvit Liceul-Internat Republican cu Profil Sportiv unde s-a antrenat sub îndrumarea răposatului Vasile Luca. A participat la Olimpiada de la Londra (2012), după care a decis să reprezinte EAU pe arena internaţională împreună cu un grup de judocani moldoveni, fapt ce a trezit un scandal imens în sportul moldovenesc.

Moldova a fost reprezentată la recentele Mondiale de Valeriu Muravski (66 kg) şi Valeriu Duminică (81 kg). Primul a cedat în primul meci disputat, iar al doilea - în a doua întîlnire.

Cel mai bun judocan moldovean, Sergiu Toma, premiant la Europene şi Mondiale, care a plecat din ţară împreună cu coechipierii sus-indicaţi în EAU, este suspendat pentru dopaj din activitatea competiţională pe un termen de doi ani.

 

 

10.05.26 - 18:39
10.05.26 - 11:23
10.05.26 - 11:25
10.05.26 - 11:18
10.05.26 - 11:21
10.05.26 - 11:20
10.05.26 - 11:22
08.05.26 - 17:34
09.05.26 - 13:09
09.05.26 - 13:05
08.05.26 - 17:36
08.05.26 - 00:25
03.05.26 - 12:42
08.05.26 - 00:23
09.05.26 - 13:07