Un mafiot italian a fost arestat dupa ce a fost recunoscut pe YouTube: si-a ascuns fata, nu si tatuajele

Autorităţile italiene au repatriat din Santo Domingo un membru al mafiei 'Ndrangheta (mafia calabreză), asupra căruia fusese emis un mandat de arestare din 2014, a informat Poliţia italiană citată de agenţia Agerpres. Marc Feren Claude Biart, născut la Roma în 1967, a fost reperat de agenţii de Poliţie datorită videoclipurilor postate de acesta pe YouTube, unde chipul său era totdeauna ascuns, însă nu şi tatuajele sale, care l-au dat de gol.
În Republica Dominicană, Biart era cunoscut sub numele de Marc, iar acesta înfiinţase împreună cu soţia sa un canal video pe YouTube, pe care urca scurte filmări în care avea grijă să nu i se vadă niciodată faţa.
Poliţia italiană a explicat că arestarea lui Biart este rezultatul proiectului denumit I-CAN care implică forţe ale Poliţei italiene, dar şi din alte ţări precum Germania, Argentina, Australia, Brazilia, Canada, Columbia, SUA, Franţa, Elveţia şi Uruguay, care luptă împotriva mafiei calabreze, una dintre cele mai puternice din Europa.
Biart a fost arestat la 24 Martie, în oraşul Boca Chica, în Sudul Republicii Dominicane.
Marc Feren Claude Biart, în vîrstă de 53 de ani, ducea o viaţă liniştită în Boca Chica, unde comunitatea locală de expatriaţi italieni îl considera „un străin”, dar a fost dat în vileag de filmările sale difuzate pe YouTube în care prezenta reţete din bucătăria italiană.
Biart era dat în urmărire din 2014, cînd Parchetul italian a emis pe numele său un mandat de arestare pentru trafic de cocaină în Olanda, la comanda clanului Cacciola, mafia 'Ndrangheta. Înfiinţată în Calabria, 'Ndrangheta este considerată cea mai puternică mafie la ora actuală, datorită controlului său asupra traficului de cocaină din Europa.
Prezentă pe toate continentele, 'Ndrangheta a detronat de pe prima poziţie mafia siciliană Cosa Nostra, devenind cea mai importantă organizaţie criminală din Italia.












