Un grup specializat în rasism al ONU, constituit după moartea lui George Floyd, va merge în SUA

O echipă de experţi ai ONU specializaţi în rasism, creată după moartea afro-americanului George Floyd, în 2002, în cursul unei intervenţii a Poliţiei, a anunţat că va face o deplasare în SUA săptămîna viitoare, relatează AFP, potrivit agerpres

Echipa, numită „Mecanism de experţi însărcinaţi cu promovarea Justiţiei şi egalităţii rasiale în contextul menţinerii ordinii”, a precizat că vizita ce va dura două săptămîni, între 24 Aprilie şi 5 Mai, cuprinde opriri în oraşele Washington, Atlanta, Los Angeles, Chicago, Minneapolis şi New York.

Grupul de trei anchetatori independenţi va discuta cu responsabili guvernamentali la nivel federal, al statelor şi local, reprezentanţi ai Poliţiei, societăţii civile, precum şi cu persoane şi comunităţi afectate de rasism.

Experţii vor vizita şi locuri de detenţie, se menţionează într-un comunicat.

„Dorim să luăm cunoştinţă direct de experienţa trăită de persoane de origine africane din SUA”, a spus unul dintre experţi, Juan Mendez.

Echipa va examina legile în vigoare, politicile şi practicile în curs privind reglementarea recurgerii la forţă de către Poliţie, precum şi conformitatea acestora cu normele de drept internaţional. Experţii vor „face recomandări privind măsurile concrete necesare pentru a garanta accesul la Justiţie, răspunderea şi aplicarea sancţiunilor pentru excesul de forţă şi alte încălcări ale drepturilor omului comise de responsabili cu menţinerea ordinii împotriva africanilor şi a persoanelor de origine africană din SUA”, se adaugă în comunicat.

Mecanismul a fost creat de Consiliul drepturilor omului al ONU în 2021, la un an de la moartea lui George Floyd, în timpul arestării sale de către un poliţist alb, şi are ca misiune anchetarea acuzaţiilor de violenţă din partea Poliţiei motivate de rasism pe plan mondial.