Un francez si-a ucis 4 membri ai familiei, crezind ca ascund de el un tezaur din aur
Un francez care a ucis patru membri din familia lui și le-a dezmembrat trupurile, pentru că a crezut că dețineau un tezaur din aur ascuns de naziști, a fost condamnat la 30 de ani de închisoare. Hubert Caouissin a recunoscut că și-a ucis cumnatul, Pascal Troadec, 49 de ani, pe soția acestuia, Brigitte, 49 de ani, și a celor doi copii ai cuplului, Sébastien, 21 de ani, și Charlotte, 18 ani, în Februarie 2017. Caouissin, 50 de ani, era convins că familia moștenise un tezaur format din lingouri și monede de aur și o înșelase pe soția lui, Lydie, sora lui Troadec, care nu își primise partea cuvenită. Anchetatorii au spus că Hubert Caouissin este un om „obișnuit”, dar devenise obsedat de comori despre a căror existență nu există nici o dovadă.
El și-a spionat familia în casa din Orvault, lîngă Nantes, Vestul Franței și încercase să le asculte conversațiile cu un stetoscop lipit de fereastră. Cînd a fost descoperit, l-a bătut pe Pascal Troadec pînă l-a ucis, apoi i-a omorît pe ceilalți trei membri ai familiei. Copiii au fost uciși în somn.
Caouissin a dezmembrat apoi cadavrele și o parte din bucăți au fost arse, iar celelalte, îngropate. Poliția a găsit ulterior 379 de bucăți de cadavre în jurul fermei lui Caouissin, situată în Bretania.
Lydie Caouissin, 52 de ani, a fost condamnată la trei ani pentru că și-a ajutat soțul să scape de cadavre.
Verdictul a venit Miercuri, după ce juriul de la Curtea din Nantes a deliberat timp de șapte ore, după un proces care a durat 16 zile. Caouissin a recunoscut cele patru crime, dar a spus că a fost un „accident”. El a negat că acțiunile sale au fost premeditate.
Relațiile dintre Caouissin și cumnatul său erau tensionate de ani de zile. Caouissin era convins că acesta împreună cu soția și copiii ascundeau aurul pe care l-ar fi găsit tatăl lui Pascal și Lydie, care era constructor, în subsolul unei clădiri vechi. Aurul ar fi făcut parte dintr-un transport pe care Banca Franței l-a ascuns în timpul ocupației germane.
Anchetatori, însă, nu au găsit nici o dovadă în acest sens.