Un fost ministru congolez al Sanatatii, retinut pentru deturnare de fonduri alocate luptei impotriva Ebola

Fostul ministru congolez al Sănătăţii, Oly Ilunga, suspectat de deturnare de fonduri alocate luptei împotriva Ebola în Republica Democrată Congo, a fost plasat în arest Sîmbătă la Kinshasa, a anunţat Poliţia, relatează AFP şi Reuters, scrie agerpres.
Oly Ilunga a coordonat măsurile de combatere a epidemiei de Ebola din ţară, a doua cea mai gravă din istorie, timp de un an de zile. După ce Preşedintele Felix Tshisekedi i-a retras această responsabilitate în Iulie, Ilunga a demisionat cîteva zile mai tîrziu.
Fostul ministrul al Sănătăţii, care se află în custodia Poliţiei, va compărea pe 16 Septembrie în faţa unui procuror, a declarat colonelul Pierrot-Rombaut Mwanamputu, purtătorul de cuvînt al poliţiei. La începutul lunii Septembrie, avocaţii lui Oly Ilunga au spus că acesta a fost chestionat de Poliţie în legătură cu rolul său în gestionarea răspunsului la epidemia de Ebola.
Într-un comunicat, Poliţia naţională a precizat că Ilunga a fost reţinut pentru că se bănuia că acesta intenţiona să părăsească ţara pentru a se sustrage procedurilor legale.
Donatori străini au oferit peste 150 de milioane de dolari fonduri pentru lupta împotriva Ebola în ultimul an, însă Naţiunile Unite susţin că este nevoie în continuare de sute de milioane de dolari.
Pînă în prezent, epidemia de Ebola din Republica Democrată Congo a ucis, începînd din 1 Aaugust 2018, peste 2.000 de persoane, alte 1.000 fiind infectate. Epidemia afectează în prezent trei provincii din estul RDCongo – Kivu de Nord, de unde s-a răspîndit, Ituri şi Kivu de Sud. Ea a afectat de asemenea şi Uganda vecină.












