Un colectionar a cumparat un manuscris, dar l-a rupt crezind ca e un fals. Documentul valora 549 milioane de euro

Un bărbat din Hong Kong a rupt în două manuscrisul original al fondatorului Chinei comuniste, Mao Zedong, estimat la 2,3 miliarde de dolari honkonghezi (252 milioane de euro) crezînd că ceea ce a cumpărat este un fals.
Pergamentul a fost găsit deteriorat atunci cînd Poliția a arestat un bărbat în vîrstă de 49 de ani la sfîrșitul lunii Sptembrie, suspectat că manipulează bunuri furate. South China Morning Post, care citează o sursă din Poliție, a raportat că sulul a fost rupt în două de către un cumpărător care a dat pe el 500 de dolari din Hong Kong (aproximativ 50 de lire sterline) și a considerat sulul drept contrafăcut.
Potrivit ziarului South China Morning Post, manuscrisul făcea parte dintr-un grup de obiecte sustrase din apartamentul unui cunoscut colecţionar şi estimate în total la 5 miliarde honkonghezi (549 milioane de euro), în ceea ce Poliţia a considerat drept cel mai mare furt din fosta colonie britanic.
A fost sfîșiat în două bucăți după ce a fost revîndut pentru cîteva sute de dolari unui om care credea că este fals
Pergamentul cuprindea un poem scris de Mao (1893-1976) şi era articolul cel mai valoros dintre obiectele furate, printre care se mai afla un timbru chinez emis în 1968 cu sloganul „Toată ţara este roşie”, unul dintre cele mai scumpe din lume fiind estimat la 13,8 milioane de yuani (1,7 milioane de euro) în 2018.
Proprietarul era colecţionarul Fu Chunxiao, membru al Societăţii de Filatelie din Hong Kong şi organizator al unor expoziţii cu obiecte ale revoluţiei chineze şi care se afla în călătorie în momentul în care a avut loc furtul. Fiica lui este cea care a denunţat dispariţia obiectelor.
Este cel mai scump lucru furat vreodată, spune Poliţia
Pergamentul lui Mao a fost cumpărat ulterior de un bărbat cu 500 de dolari honkonghezi (54,9 euro). Crezînd că este vorba de un fals, el l-a tăiat în două pentru a-l putea depozita, avînd în vedere că măsura 2 metri înălţime. El l-a predat ulterior Poliţiei, după ce autorităţile au lansat un apel public la returnarea obiectelor sustrase în urma acestui jaf.
Mao, lider al ţării timp de 27 de ani şi responsabil al unor iniţiative care au provocat moartea a milioane de persoane în timpul Revoluţiei Culturale, este studiat şi pentru latura lui poetică şi calităţile sale caligrafice.












