UN AVION DE VINATOARE SU-27 S-A PRABUSIT IN REGIUNEA MOSCOVEI

Un avion de vînătoare rusesc de tipul Su-27 s-a prăbușit în regiunea Moscovei (Podmoskovie), iar pilotul a murit, a anunțat serviciul de presă al Ministerului Apărării rus. Surse din serviciile de urgență ruse declaraseră anterior că un avion de vînătoare MiG-29 s-a prăbușit în timpul unui zbor de antrenament. Corpul neînsuflețit al pilotului a fost găsit în apropierea avionului care a explodat la impactul cu solul, indicaseră aceleași surse. Ulterior, Ministerul Apărării rus a indicat că este vorba de un avion de vînătoare al forțelor aeriene care s-a prăbușit în timp ce se întorcea la aerodromul din regiunea Moscovei. «Astăzi (9 iunie), în jurul 10:25 (ora Moscovei), un Su-27 al forțelor aeriene ale Rusiei s-a prăbușit la revenirea la aerodromul din regiunea Moscovei, după un zbor de rutină programat», menționează într-un comunicat serviciul de presă citat de TASS. Avionul nu avea muniție la bord, nu există distrugeri la sol, a mai indicat serviciul de presă al instituției de apărare rusă, adăugînd că la locul accidentului s-a deplasat deja o comisie de anchetă a ministerului. Potrivit unor media ruse, Su-27 făcea parte dintr-o echipă de acrobație aeriană «Russkie vitiazi» ce aparține de Ministerul Apărării, iar martori la accident relatează că pilotul a făcut tot posibilul ca avionul să nu cadă peste vreo casă. Bombardierul a căzut la 200 de metri de primele case ale localității Muranovo, conform acestora.

Sursa: Agerpres

01.02.25 - 12:17
01.02.25 - 12:25
01.02.25 - 12:22
01.02.25 - 12:18
01.02.25 - 12:26
03.02.25 - 12:54
03.02.25 - 12:56
03.02.25 - 12:51
02.02.25 - 14:37
03.02.25 - 12:55
02.02.25 - 14:32
03.02.25 - 12:52
01.02.25 - 12:21
01.02.25 - 12:28
02.02.25 - 14:34