Un atac ucrainean cu rachete a provocat incendierea șantierului naval din Sevastopol

Şantierul naval din Sevastopol, în Crimeea, a luat foc Miercuri, în urma unui atac ucrainean cu rachete asupra portului. Cel puţin 24 de persoane au fost rănite în atac, a anunţat guvernatorul instalat de ruşi al oraşului, Mihail Razvojaiev, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

"Toate serviciile de urgenţă lucrează la faţa locului, nu sunt pericole pentru obiectivele civile din oraş", a asigurat pe Telegram guvernatorul Sevastopolului, cel mai mare oraş din Crimeea, peninsula ucraineană anexată de Rusia în 2014, şi un important port la Marea Neagră.

Acesta a indicat anterior, fără a da detalii, că focul este urmarea unui atac cu rachete al Ucrainei asupra oraşului.

Pe şantierul strategic din Sevastopol sunt construite şi reparate nave şi submarine ale Flotei ruse a Mării Negre, care lansează atacuri cu drone şi rachete asupra Ucrainei.

Guvernatorul a postat o fotografie în care se pot vedea, în întuneric, flăcări care par să învăluie infrastructura portului, iar alte fotografii şi filme publicate pe canale ruse de Telegram arată flăcări masive la o facilitate pe mal.

Informaţia, care nu a putut fi verificată de Reuters din surse independente, nu a fost comentată deocamdată de Kiev, care nu revendică, de altfel, decît foarte rar responsabilitatea pentru atacuri în Rusia sau în teritorii controlate de ruşi în Ucraina. În ultimele luni, Ucraina a afirmat, totuşi, că distrugerea infrastructurii militare ruse contribuie la contraofensiva Kievului.

Tot Miercuri, apărarea antiaeriană rusă a distrus o dronă deasupra regiunii ruse Tver, la Nord de Moscova, a relatat RIA Novosti, citînd autorităţile locale. Nu sunt victime în urma acestui atac, a menţionat agenţia rusă de presă preluată de Reuters.

01.03.25 - 01:34
02.03.25 - 02:07
02.03.25 - 02:04
02.03.25 - 02:06
01.03.25 - 01:40
05.03.25 - 01:19
04.03.25 - 00:52
04.03.25 - 00:50
03.03.25 - 00:30
03.03.25 - 00:23
04.03.25 - 00:48
03.03.25 - 00:27
03.03.25 - 00:29
03.03.25 - 00:25
03.03.25 - 22:16