Un atac armat într-un parc acvatic de lîngă Detroit s-a soldat cu rănirea a circa 10 persoane, inclusiv copii

Aproximativ 10 persoane, inclusiv copii, au fost rănite într-un atac armat produs într-un parc acvatic administrat de un oraş lîngă Detroit, Sîmbătă seara, a declarat Poliţia, care a numit incidentul ca fiind împuşcături aleatorii, transmite Reuters.
Suspectul era încă în libertate Sîmbătă tîrziu, dar Poliţia credea că a fost încolţit într-o casă din apropiere. Arma a fost găsită la faţa locului, a spus Poliţia.
Un bărbat a coborît dintr-un vehicul în faţa parcului Brooklands Plaza Splash Pad, în Rochester Hills, Michigan, în jurul orei 17:00. (21:00 GMT) şi a tras aproximativ 30 de focuri cu o armă semiautomată Glock de 9 mm, reîncărcînd-o de mai multe ori, a declarat şeriful din comitatul Oakland, Michael Bouchard, într-o conferinţă de presă.
Nu a fost imediat clar dacă au existat decese, a spus Poliţia, care a raportat iniţial cinci persoane împuşcate.
Rochester Hills se află la aproximativ 50 km nord de Detroit. Comunitatea vecină Oxford Township, tot în comitatul Oakland, a fost scena unei împuşcături în masă într-o şcoală, în 2021, în care elevul Ethan Crumbley, pe atunci în vîrstă de 15 ani, a ucis patru elevi şi a rănit alţi şase elevi şi un profesor de la liceul Oxford.
”Este un pumn în abdomen, evident, pentru noi aici, în comitatul Oakland. Am trecut prin atîtea tragedii. Nici măcar nu înţelegem pe deplin ce s-a întîmplat la Oxford”, a spus Bouchard.
Guvernatorul din Michigan, Gretchen Whitmer, a spus pe X: ”Sunt cu inima frîntă să aflu despre împuşcăturile din Rochester Hills”.












