UE ÎŞI PRELUNGEŞTE MISIUNEA DE POLIŢIE DIN AFGANISTAN
Miniştrii de externe din Uniunea Europeană au prelungit luni misiunea europeană de poliţie în Afganistan (EUPOL) pînă la 31 decembrie 2014, data prevăzută pentru retragerea trupelor de luptă ale NATO din această ţară. Un buget de 108 milioane de euro a fost alocat pentru funcţionarea, de la 1 iunie şi pînă la sfîrşitul lui 2014, acestei misiuni destinate "a crea, sub gestiune afgană, forţe de poliţie permanente şi eficiente", a precizat UE într-un comunicat. Cu sediul la Kabul şi condusă de un comisar al poliţiei suedeze, Karl Ake Roghe, EUPOL Afganistan mizează pe circa 350 de europeni, dintre care numeroşi poliţişti experimentaţi, şi 200 de agenţi locali. Lansată în 2007, misiunea a avut un început dificil din cauza absenţei unui mandat clar care să-i permită să-şi găsească locul printre numeroasele operaţiuni internaţionale lansate de NATO şi ONU în Afganistan.