UE a aprobat planul Comisiei Europene de consolidare a apărării comune

Liderii din UE, reuniți Joi în cadrul unei întrevederi la Bruxelles, au dat undă verde unui plan al Comisiei Europene pentru consolidarea apărării lor, a anunțat o purtătoare de cuvînt a UE, relatează AFP, potrivit Agerpres.

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a propus, săptămîna aceasta, un plan numit Reînarmarea Europei, care vizează mobilizarea a aproximativ 800 de miliarde de euro, dintre care 150 de miliarde sub formă de împrumuturi, pentru a consolida capacitățile de apărare a continentului.

Consiliul European, care reunește șefii de stat și de Guvern din Cele 27, ”subliniază necesitatea creșterii substanțiale a cheltuielilor în materie de apărare”, potrivit textului unui comunicat comun al țărilor UE.

Acest text preia punctele principale ale planului prezentat în această săptămînă și cere Comisiei Europene să le transcrie rapid în propuneri concrete.

Sunt menționate mai multe modalități, între care posibilitatea ca statele membre să-și crească semnificativ cheltuielile militare fără ca acest lucru să fie luat în considerare în calculul deficitului lor, limitat în principiu la 3% din produsul lor intern brut (PIB).

Această posibilitate oferită statelor membre poate permite alocarea a aproximativ 650 de miliarde de euro în patru ani, a asigurat Comisia Europeană.

O propunere care în urmă cu doar cîteva luni ar fi provocat proteste în rîndul unor state membre, preocupate de stabilitatea bugetară în Europa.

Făcînd o schimbare mult timp de neimaginat, Germania are în vedere de acum investiții masive pentru a-și consolida Armata.

De asemenea, Comisia Europeană dorește să pună la dispoziția statelor membre aproximativ 150 de miliarde de euro sub formă de împrumuturi pentru a le ajuta să finanțeze în comun investiții în apărare.

Statele membre UE au salutat această inițiativă și au indicat că o vor examina cu prioritate.
Aceste fonduri trebuie folosite pentru a investi în comun, între cel puțin două state membre, în domeniile în care nevoile sunt cele mai urgente, precum apărarea antiaeriană, rachetele, dronele și sistemele antidrone sau chiar sistemele de artilerie.

Și, dă asigurări președinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen, ”cu aceste echipamente statele membre își vor putea consolida masiv ajutorul lor pentru Ucraina”, notează AFP.

 

01.03.25 - 01:34
02.03.25 - 02:07
02.03.25 - 02:04
02.03.25 - 02:06
01.03.25 - 01:40
03.03.25 - 00:27
03.03.25 - 00:25
03.03.25 - 00:29
03.03.25 - 00:23
03.03.25 - 00:30
04.03.25 - 00:50
03.03.25 - 22:16
04.03.25 - 00:52
01.03.25 - 01:46
04.03.25 - 00:48