Ucrainenii acuză că rușii obţin acces la Starlink prin ţări terţe
Forţele militare ruse obţin terminale de satelit Starlink în mod ilicit de la ţări terţe şi sporesc utilizarea acestora pe linia frontului, a declarat Luni, pentru Reuters, purtătorul de cuvînt al agenţiei militare ucrainene de spionaj, fără a explica de unde ştie acest lucru.
Andrii Iusov, oficialul militar, a afirmat că se lucrează pentru a împiedica forţele ruse să folosească terminalele de internet prin satelit de mare viteză produse de SpaceX a lui Elon Musk pentru a coordona atacurile în părţile ocupate ale Ucrainei.
"Contrabandă din ţări terţe", a spus Iusov, cînd a fost întrebat cum obţin forţele ruse dispozitivele.
"A crescut utilizarea în prima linie", a precizat el.
Duminică, Ucraina, care foloseşte Starlink pentru comunicaţii militare în războiul său cu Rusia, a declarat că trupele ruse folosesc Starlink în zonele ocupate, în contextul în care războiul pe scară largă cu Rusia se apropie de împlinirea a doi ani.
Întrebat dacă Ucraina încearcă să oprească utilizarea terminalelor de către Rusia, Iusov a spus: "Da, facem eforturi".
Kremlinul a transmis, Luni, că terminalele nu au fost nici certificate pentru utilizare în Rusia, nici furnizate oficial Rusiei şi, prin urmare, nu pot fi utilizate.
Starlink precizează că nu face nici un fel de afaceri cu Guvernul sau Armata Rusiei.
Compania a declarat, pe 8 Februarie, că terminalele sale nu sunt active în Rusia şi că SpaceX nu a vîndut sau comercializat niciodată serviciul în Rusia şi nici nu a livrat echipamente în locuri din Rusia.
Terminalele Starlink, care oferă o conexiune la internet de mare viteză, au fost trimise în grabă pentru a ajuta Ucraina după invazia Rusiei din Februarie 2022 şi au fost vitale pentru comunicaţiile Kievului pe cîmpul de luptă.