UCRAINA: PARLAMENTUL A APROBAT PROPUNEREA DE DEMITERE A PROCURORULUI GENERAL

Parlamentul de la Kiev a aprobat marţi propunerea preşedintelui Petro Poroşenko de demitere a procurorului general Vitali Iarema, transmite Reuters. Deputaţi, activişti şi susţinătorii occidentali ai Ucrainei au acuzat în mod repetat procuratura pentru ineficienţa în combaterea corupţiei şi pentru inconsistenţa reformelor. Reformarea sistemului judiciar al Ucrainei reprezintă unul dintre obiectivele planului de reformă al guvernului, cerut de Fondul Monetar Internaţional şi alţi creditori internaţionali în schimbul unui ajutor financiar de miliarde de euro. Iarema a fost numit în luna iunie anul trecut după înlăturarea de la putere a preşedintelui prorus Viktor Ianukovici, după luni de proteste în stradă. El a fost ţinta a numeroasele critici pentru ritmul lent al anchetelor privind presupuse crime comise în timpul regimului Ianukovici şi împotriva protestatarilor. O echipă a FMI şi-a prelungit vizita la Kiev, unde poartă discuţii cu autorităţile ucrainene în legătură cu creşterea sprijinului financiar. Fondul, împreună cu state occidentale care sprijină Ucraina, au precizat că orice ajutor financiar suplimentar va depinde de capacitatea Kievului de a pune în aplicare reformele de mult promise.

Sursa: Agerpres