Care sînt locurile din lume unde oamenii depăşesc frecvent vîrsta de 100 de ani şi de ce

În trei colţuri ale lumii oamenii depăşesc vîrsta de 100 de ani şi par a fi descoperit secretul longevităţii şi al fericirii. Vorbim de italienii din zona muntoasă a insulei Sardinia, de japonezii din Nordul arhipelagului Okinawa şi de americanii dintr-un oraş din zona Californiei. Toate aceste zone au fost vizitate şi analizate de exploratorul National Geographic Dan Buettner şi de o echipă de experţi.

„Există multă confuzie cu privire la ce anume ne ajută cu adevărat să trăim mai mult şi mai bine“, crede scriitorul şi exploratorul Naţional Geographic. Într-o conferinţă TEDx din Septembrie 2009 a vorbit despre acele zone de pe glob unde lumea pare a depăşi fără multă dificultate graniţa de 100 de ani. Ce au special Sardinia, Okinawa şi acel oraş din California? Ce au în comun? De ce acolo oamenii îşi încep ziua, la 102 ani, înotînd sau la 80 şi ceva se apucă să traverseze Sahara pe bicicletă? Care ar fi explicaţia ştiinţifică? Cu aceste întrebări a pornit în cercetarea sa Dan Buettner. Faimoasa şi longeviva publicaţie Naţional Geographic s-a asociat cu Institutul Naţional de Gerontologie din SUA ca să afle care sînt acele zone din lume unde rata de viaţă e destul de ridicată şi de ce. După ce au fost descoperite regiunile s-au trimis experţi acolo ca să vadă ce fac special acei oameni de trăiesc atît de mult.

Mituri. Genele dictează 10% din durata noastră de viaţă

„Problema este că nu sîntem programaţi pentru longevitate“, le-a spus Buettner celor veniţi la conferinţă, în 2009. Un studiu cunoscut în lumea ştiinţifică drept „Studiul Gemenilor Danezi“ arată că circa 10% din durata de viaţă a unui om e dictat de moştenirea genetică, restul de 90% - de stilul de viaţă. Exploratorul ţine să dezmintă acele mituri despre longevitate adînc înrădăcinate în mintea multora dintre noi. Sînt false ideile potrivit cărora dacă vă străduiţi veţi putea trăi 100 de ani fără să aveţi un bagaj genetic cîştigător, dacă folosiţi tratamente ce încetinesc îmbătrînirea veţi putea inversa procesul.

„Sînt o mie şi unu de lucruri care ne pot îmbătrîni. Privaţi-vă creierul de oxigen doar cîteva minute şi celulele creierului mor, şi nu se mai refac niciodată. (...) Arterele ni se pot înfunda. Creierul nostru se poate îmbîcsi cu plăci şi putem face Alzheimer. Sînt prea multe lucruri care pot să meargă rău. (...) Corpurile noastre au 35 de trilioane de celule, trilion cu «T». (...) Acele celule se regenerează o dată la opt ani. Şi de fiecare dată cînd se regenerează sînt şi defecţiuni. Şi defecţiunile se cumulează Şi se cumulează exponenţial. (...) De aceea o persoană de 65 de ani îmbătrîneşte cu o rată de 125 de ori mai rapidă decît o persoană de 12 ani“, explică Dan Buettner. Studiile ştiinţifice arată durata de viaţă pe glob este de circa 90 de ani. Cu cîţiva ani în plus pentru femei. Speranţa de viaţă în State e de 78 de ani. Ideea cum pot fi cîştigaţi cei 12 ani (de la 78 la 90) a fost punctul de plecare al studiului. Buettner numeşte regiunile unde se trăieşte mult „zone albastre“.

Sardinia – ce mănîncă şi ce e „efectul bunica“

O primă „zonă albastră“ este provincia Nuoro din insula Sardinia, în Italia. Provincia respectivă, explică Buettner, e una muntoasă, de aceea oamenii sînt nevoiţi să facă multă mişcare zi de zi. Cum solul nu e foarte darnic, vorbim de o zonă muntoasă, majoritatea locuitorilor sînt păstori. Hrana lor constă în alimente ce au la bază plante, o pîine inventată de ei, nedospită, din grîu integral, brînză bogată în acizi graşi Omega-3 (şi nu acizi graşi Omega-6), brînză preparată de la vaci ce mănîncă porumb, un tip de vin în care nivelul de polifeloni (ajută la menţinerea celulelor tinere) este de trei ori mai ridicat decît în orice vin existent pe glob.

„Şi este o zonă în care oamenii nu doar trăiesc 100 de ani, ci o fac cu o extraordinară energie. Locuri în care oameni de 102 ani încă merg pe bicicletă, sparg lemne, şi pot înfrînge un tip cu 60 de ani mai tînăr decît ei“, spune Dan Buettner.
Însă adevăratul secret este modul în care este organizată comunitate din Nuoro şi respectul pe care-l acordă bătrînilor. Cercetătorii au observat că un vîrstnic din Sardinia se bucură de mai multă echitate cu cît înaintează în vîrstă: „Dacă veţi merge în barurile din Sardinia, în loc să vedeţi calendarele Sports Illustrated cu costume de baie, veţi vedea calendarul «Centenarul lunii». (...) Deci, nu e bine doar pentru părinţii dumneavoastră vîrstnici pentru a-i ţine aproape de familie, ci aduce un spor de aproximativ 4 pînă la 6 ani la speranţa de viaţă, cercetările mai arată că asta face bine şi copiilor din acele familii, care au o rată mai mică de mortalitate şi de îmbolnăviri. Asta se numeşte «efectul bunica»“.

Okinawa – nu ce mănîncă, ci cum

Dacă în Sardinia conta organizarea comunităţii şi ce se mănîncă, în arhipelagul Okinawa, la 800 de mile la Sud de capitala Japoniei, kilometrul 0 al longevităţii a fost descoperit în Nordul insulei principale a acestui arhipelag. Acolo, oamenii trăiesc cu 7 ani mai mult decît un american obişnuit. „Este locul unde oamenii au cea mai lungă speranţa de viaţa fără dizabilităţi de orice fel din lume. Ei au exact ceea ce vrem noi. Ei trăiesc mult şi tind să moară în somn, foarte repede, şi de multe ori, v-o spun eu, după ce au făcut dragoste. (...) Au o cincime din rata cancerului de colon sau de sîn. Şi o şesime din rata bolilor cardiovasculare. Şi faptul că această cultura realizează aceste performanţe sugerează în mod clar că au ce să ne înveţe. Ce fac ei? Încă o dată, o dieta bazată pe plante, plină de vegetale cu multă culoare în ele. Şi mănîncă de opt ori mai mult tofu decît americanii“, explică Buettner. Însă, secretul longevităţii lor stă în cum mănîncă: porţii mici şi o zicală veche potrivit căreia îşi aduc aminte să se oprească din mîncat cînd stomacul lor e 80% plin.

„Oriunde v-aţi naşte în Okinawa aveţi un set de prieteni cu care să călătoriţi prin viaţă. Ei îl numesc Moai. (...) În limba celor din Okinawa nu există nici măcar un cuvînt pentru pensionare. În schimb, există unul care îţi umple întreaga viaţă – «ikigai». Tradus grosolan înseamnă "motivul pentru care te trezeşti dimineaţa“, explică exploratorul.

Zona albastră americană

În preriile din Minnesota trăiesc mulţi longevivi, însă zona cu mulţi vîrstnici este în şi în jurul oraşului Loma Linda din California. Acolo se află populaţia cu cea mai lungă viaţă din SUA, printre adventiştii de Ziua a Şaptea. Aceştia sărbătoresc sabatul de Vineri, de la apusul Soarelui, pînă Sîmbătă la Apus şi numesc asta „sanctuar in timp de 24 de ore“. Intervalul amintit vine cu o serie de obiceiuri ce ţin şi de credinţa lor, de religia în care cred. O femeie din această regiune trăieşte în medie 89 de ani, cu 9 ani mai mult decît în alte state americane. Bărbaţii trăiesc cu 11 ani mai mult decît restul americanilor. De ce?

„Singurul lucru pe care îl au în comun este un set de mici obiceiuri în stilul de viaţa pe care le urmează cu stricteţe aproape tot timpul vieţii lor. Ei îşi iau dieta direct din Biblie. Geneza: capitolul unu, versetul [29], unde Dumnezeu vorbeşte despre leguminoase şi seminţe, şi într-o altă strofă despre plantele verzi, în mod evident, lipsind carnea. Ei iau în serios acest sanctuar în timp. Pentru 24 de ore în fiecare săptămînă, indiferent cît sînt de ocupaţi, cît sînt de stresaţi la serviciu, unde trebuie transportaţi copiii, ei opresc totul şi se concentrează pe Dumnezeul lor, pe reţeaua lor socială, şi apoi, legate puternic în religie sînt plimbările în natură. Iar puterea acestui lucru nu stă în faptul că e făcut ocazional, puterea stă în faptul că e făcut în fiecare săptămînă o viaţă întreagă.

Niciunul din ele nu-i greu de făcut. Niciunul nu costă bani. Adventiştii tind de asemenea să se întîlnească cu alţi adventişti. Aşa că, dacă mergeţi la o petrecere adventistă nu veţi vedea oameni bînd Jim Beam sau fumînd marijuana. În schimb ei vorbesc despre următoarea lor ieşire în natură, schimbă reţete, şi da, se roagă. Dar se influenţează unul pe altul într-un mod profund, şi semnificativ“, mai povesteşte exploratorul NatGeo. Acolo, echipa de cercetare i-a găsit pe Ed Rawlings – care în momentul prezentării studiului, anul 2009, avea 103 ani, îşi începea dimineaţa înotînd, iar în weekend-uri făcea surf. Un alt personaj longeviv întîlnit de experţi a fost o femeie – ce în 2009 avea 104 ani – pe nume Marge Deton, care îşi începea ziua ridicînd greutăţi, apoi pedala pe bicicletă prin oraş ca să ajungă la mai multe organizaţii din San Bernardino. „Un străin este un prieten pe care încă nu l-am întîlnit“, le-a spus Marge cercetătorilor.

Ce au în comun cele 3 zone

Dan Buetton a analizat rezultatele obţinute şi spune că s-a ajuns la cîteva concluzii. Acestea sînt:

-          nici unul din ei nu face exerciţii fizice, dar sînt mereu implicaţii în activităţi zilnice – femeile din Okinawa se ridică şi se aşează pe podea de 30 sau 40 de ori pe zi; sardinienii locuiesc în case verticale şi urcă şi coboară pe scări;

-          fac plimbări dese – „singura cale dovedită pentru a opri declinul cognitiv“, cam toţi au o grădină;

-          îşi rezervă timp pentru repaus - „Cei din Sardinia se roagă. Adventiştii de ziua a şaptea se roagă. Cei din Okinawa au obiceiul venerării înaintaşilor. Dar cînd eşti grăbit sau stresat asta declanşează ceea ce se numeşte răspuns inflamator, care este asociat cu orice de la boala Alzheimer pînă la bolile cardiovasculare. (...) Au cuvinte pentru simţămîntul rostului, ikigai, precum cei din Okinawa. (...) Nu există o dietă a longevităţii. (...) Tind să mănînce o dietă bazată pe plante. Nu înseamnă că nu consumă carne, dar mănîncă multe leguminoase şi nuci. Şi au strategii de prevenire a supraalimentaţiei, lucruri mici care-i ajută să plece de la masă la timpul potrivit“, afirmă Dan Buetton.

-          calitatea relaţiilor sociale dintre ei - pun familia pe primul loc, au grijă şi de părinţii lor în vîrstă;

-          aparţin unei comunităţi religioase, care – potrivit cercetătorilor – înseamnă undeva între 4 şi 14 ani de viaţă în plus;

-          „Dietele nu funcţionează. Nici o dieta în istoria lumii nu a funcţionat pentru mai mult de doi la sută din populaţie“, încheie Dan Buettner.

Florina POP, Adevărul.ro