Trump: ”Preşedintele Putin vrea să ne întîlnim. El a spus-o public, iar noi trebuie să terminăm cu acest război, care este o adevărată risipă”

Preşedintele american ales, Donald Trump, anunţă că este pe cale să pregătească o întîlnire cu preşedintele rus Vladimir Putin pentru a ”termina” cu Războiul din Ucraina, relatează AFP, potrivit News.ro.

”El vrea să ne întîlnim, iar noi suntem pe cale să organizăm asta”, a declarat Donald Trump, Joi seara, înaintea unei întîlniri cu guvernatori republicani la reşedinta sa de la Mar-a-Lago, la Palm Beach, în Florida.

”Preşedintele Putin vrea să ne întîlnim. El a spus-o public, iar noi trebuie să terminăm cu acest război, care este o adevărată risipă”, a subliniat miliardarul.

În sesiunea sa anuală de întrebări şi răspunsuri, la 19 Decembrie, Vladimir Putin s-a declarat pregătit să se întîlnească cu Donald Trump ”oricînd”.

”Dacă ne vom întîlni într-o bună zi cu preşedintele Trump, sunt sigur că vom avea multe lucruri să ne spunem”, declara liderul de la Kremlin.

Donald Trump, care urmează să preia funcţia la 20 Ianuarie, a promis, în campania sa electorală, să pună capăt ”în 24 de ore” războiului din Ucraina şi a cerut un ”armistiţiu imediat” şi negocieri.

Europenii şi ucrainenii se tem de faptul că Trump ar putea obliga Kievul la concesii majore şi să acorde o victorie geopolitică Kremlinului.

În Preşedinţia democratului Joe Biden, Statele Unite sunt principalul susţinător al Ucrainei de la începutul invaziei ruse, în Februarie 2022, furnizîndu-i un ajutor militar în valoare de 65 de miliarde de dolari.

03.01.26 - 00:19
03.01.26 - 00:21
05.01.26 - 11:10
04.01.26 - 11:33
03.01.26 - 00:17
06.01.26 - 13:34
05.01.26 - 11:14
02.01.26 - 14:46
04.01.26 - 11:26
03.01.26 - 00:24
02.01.26 - 14:48
03.01.26 - 16:16
04.01.26 - 11:31
04.01.26 - 11:28
02.01.26 - 14:42