Trump a amenințat că orice navă de atac rapidă iraniană care va încălca blocada va fi distrusă

Donald Trump a ameninţat, Luni, că va distruge orice navă de atac rapidă iraniană care va încălca blocada americană impusă navelor care intră sau ies din porturile şi zonele de coastă iraniene.

„Dacă una dintre aceste nave se apropie chiar şi puţin de BLOCADA noastră, va fi imediat DISTRUSĂ, conform aceluiaşi sistem pe care îl folosim împotriva traficanţilor de droguri pe mare”, a declarat preşedintele american pe platforma sa Truth Social. „Este rapid şi brutal”, a adăugat el.

Trump se referea la zecile de atacuri americane efectuate împotriva ambarcaţiunilor suspectate de trafic de droguri în Caraibe şi Pacific începînd din Septembrie, într-o campanie care a dus la moartea a cel puţin 110 persoane.

Trump a lansat Luni această nouă ameninţare cu privire la Ormuz la scurt timp după ce blocada impusă de SUA asupra navelor care intră şi ies din Iran urma să intre în vigoare.

Donald Trump a ordonat Duminică un blocaj naval, stabilit să înceapă Luni la ora 14:00 GMT, după eşecul negocierilor directe dintre cele două ţări în Pakistan. Trump a impus blocada în încercarea de priva Iranul de singura sursă de finanţare a regimului - exportul de petrol.

Marina convenţională a Iranului a fost în mare parte distrusă, dar Gărzile Revoluţiei Islamice a Iranului au încă multe opţiuni, inclusiv ambarcaţiuni de atac rapid, mini-submarine, mine şi chiar jet ski-uri încărcate cu explozibili, a declarat luna trecută Tom Sharpe, un comandant în rezervă al Marinei Regale britanice.

Şeful agenţiei maritime a ONU a declarat Luni că nici o ţară nu are dreptul legal de a bloca navigaţia în Strîmtoarea Ormuz, o rută comercială paralizată de războiul dintre Statele Unite şi Iran.

„În conformitate cu dreptul internaţional, nici o ţară nu are dreptul să interzică dreptul de trecere inofensivă sau libertatea de navigaţie în strîmtorile internaţionale utilizate pentru tranzitul internaţional”, a declarat secretarul general al Organizaţiei Maritime Internaţionale (OMI), Arsenio Dominguez, într-o conferinţă de presă.

 

01.04.26 - 00:04
02.04.26 - 00:09
02.04.26 - 13:48
01.04.26 - 00:02
01.04.26 - 00:05
02.04.26 - 13:49
01.04.26 - 00:07
04.04.26 - 13:37
03.04.26 - 13:13
06.04.26 - 12:04
07.04.26 - 14:46
09.04.26 - 00:03
03.04.26 - 13:11
04.04.26 - 13:34
03.04.26 - 13:08