Trei persoane au fost retinute dupa atacul de la Rambouillet

Trei persoane au fost reţinute în Franţa după atacul de Vineri de la Rambouillet, lîngă Paris, în care o funcţionară a Poliţiei a fost înjunghiată mortal de un tunisian la intrarea în Comisariat, informează AFP şi Reuters. Atacatorul a fost omorît de un alt poliţist imediat după crimă. Cele trei persoane arestate sunt tatăl ucigaşului şi alte două persoane care i-au oferit găzduire, una dintre ele recent, la Thiais, la periferia Parisului, şi cealaltă la sosirea lui în Franţa, în 2009, ca imigrant ilegal. Cei trei au fost reţinuţi Vineri seara.
Autorul atacului, Jamel G., un curier în vîrstă de 36 de ani, deţinea, din Decembrie, un permis de şedere cu valabilitate de un an. Potrivit unor martori, acesta a strigat „Allah Akbar” înainte de atac.
Premierul francez Jean Castex, care s-a deplasat Vineri la locul atacului, avea programată pentru Sîmbătă o şedinţă cu responsabili din mai multe Ministere cu privire la „consecinţele pe care trebuie să le aibă” atentatul. „Republica este cea atacată, statul este cel sfidat şi nu vom permite să se întîmple acest lucru”, a subliniat el, după ce Vineri Preşedintele Emmanuel Macron a reiterat că Franţa nu va „ceda în faţa terorismului islamist”.
Victima, Stephanie M., în vîrstă de 49 de ani, agentă administrativă la secretariatul Comisariatului din Rambouillet şi mamă a două fiice de 13 şi 18 ani, va fi omagiată în următoarele zile, a menţionat o sursă a Poliţiei.
Comisariatul unde a avut loc atacul este situat într-un cartier rezidenţial înstărit al acestui oraş „liniştit, aproape provincial”, potrivit primăriţei Veronique Matillon.
În Iunie 2016, aceeaşi regiune a fost marcată de asasinarea la Magnanville, nu departe de Rambouillet, a unui cuplu de funcţionari ai Poliţiei, înjunghiaţi în locuinţa lor de un individ care s-a declarat ca făcînd parte din organizaţia Stat Islamic.
La 16 Octombrie 2020, la Conflans-Sainte-Honorine, la circa 50 kilometri de Rambouillet, profesorul Samuel Paty a fost decapitat de un tînăr de 18 ani originar din Cecenia.
Un val de atentate jihadiste s-a soldat cu peste 260 de morţi începînd din 2015 în Franţa.












