TREI ANIMALE CARE AU SCHIMBAT ISTORIA OMENIRII

Reprezentanţii ”împărăţiei animalelor” au jucat întotdeauna un rol important în istoria omenirii. Mai jos aveţi povestea a trei dintre cele mai reprezentative exemple de situaţii în care animalele au schimbat lumea.
Laika, primul ”pămîntean” ajuns în spaţiu
Pe 3 Noiembrie 1957, Laika a călătorit la bordul rachetei spaţiale ruseşti Sputnik 2 în spaţiu, devenind primul animal care a orbitat în jurul Pămîntului. Astronautul canin a realizat misiunea istorică la doar o lună după lansarea satelitului spaţial sovietic Sputnik 1, care a marcat intrarea omenirii în era spaţială. Laika a fost un cîine maidanez capturat şi antrenat alături de alţi cîini pentru ”cucerirea” spaţiului.
Cu toate că oficialii americani au spus iniţial că Laika a supravieţui la bordul navei Sputnik 2 circa o săptămînă, în 2002 s-a descoperit că animalul a murit la doar cîteva ore de la decolare, din cauza stresului şi a căldurii. După ce a înconjurat Pămîntul de aproape 2.000 de ori, Sputnik 2 a luat foc la reintrarea în atmosferă, în Aprilie 1958. În August 1960, cîinii sovietici Belka şi Stelka au devenit primele animale care să supravieţuiască unei misiuni spaţiale. La mai puţin de un an după, pe 12 Aprilie 1961, pilotul rus Iuri Gagarin a devenit primul om în spaţiu, iar şapte ani mai tîrziu, americanii au ajuns pe Lună, la bordul misiunii Apollo 11.
Cher Ami, porumbelul călător care a salvat trupele americane în Primul Război Mondial
În timpul războiului, Cher Ami (în traducere liberă, prietenul drag) un porumbel negru, a fost una dintre sutele de păsări folosite de armata americană pentru a transmite mesaje importante de la comandanţi la soldaţii de pe cîmpul de luptă. În octombrie 1918, Cher Ami a reuşit, deşi fusese grav rănit în urma unui atac al inamicului, să livreze o scrisoare de la forţele Maj ale armatei americane. Charles Whittlesey, conducătorul ”batalionului pierdut” al diviziei 77 de infanterie, scria că este blocat pe un deal din nord-estul Franţei, înconjurat de inamici şi atacat de forţele americane care nu ştiau că este acolo. Mesajul lui Cher Ami a dus la salvarea ”batalionului pierdut”. Pasărea a fost ulterior decorată cu distincţia Croix de Guerre. După moarte, Cher Ami a fost împăiat şi expus la Institutul Smithsonian din Statele Unite.
Şobolanii şi puricii din Evul Mediu
La mijlocul secolului al XIV-lea o pandemie răvăşitoare, numită ”moartea neagră” a ucis circa o treime din populaţia Europei, circa 25 de milioane de oameni. Iniţial, cauza acestei epidemii nu a fost ştiută, mulţi speculînd că ar fi vorba despre o conspiraţie a evreilor de a extermina creştinii sau o pedeapsă de la Dumnezeu. Cercetările ulterioare au arătat că principalii vinovaţi pentru răspîndirea epidemiei au fost şobolanii şi puricii care s-au infectat cu o bacterie mortală pentru oameni. ”Moartea neagră” s-a răspîndit din Asia în Europa pe rutele comerciale dintre cele două continente.
Sursă: History












