Medicina medievală: de la fier încins pentru hemoroizi la sîngerări provocate ca panaceu. Tratamentele folosite de medicii medievali ne par astăzi de-a dreptul incredibile - şi nu într-un sens pozitiv – şi ne fac să ne bucurăm că nu ne-am născut în urmă cu cîteva secole.

Operaţiile

Operaţiile în Evul Mediu erau îngrozitor de dureroase. Chirurgii aveau prea puţine cunoştinţe de anatomie, tehnici de anestezie şi tratamentele antiseptice necesare pentru a proteja rănile şi inciziile de la infecţii. Nu era deloc plăcut să fii pacient, dar dacă doreai să trăieşti nu prea aveai de ales. Pentru alinarea durerii trebuia să te supui altei dureri, chiar şi mai mari, şi, cu puţin noroc, te însănătoşeai. Chirurgii de la începutul epocii medievale erau de cele mai multe ori călugări, deoarece ei erau cei care aveau accesul la literatura medicală provenită din spaţiul arab. Dar în 1215, Papa a decis că preoţii nu mai aveau voie să practice chirurgia, aşa că aceştia i-au instruit pe ţărani să efectueze diverse operaţii.

Fermierii, care nu prea aveau alte experienţe medicale în afară de procedeele de castrare a animalelor, au ajuns să facă tot felul de operaţii, de la extracţii dentare la operaţii de cataractă.

Totuşi aceste operaţii nu se terminau întotdeauna tragic pentru pacienţi. Arheologi englezi au găsit rămăşiţele unui ţăran ce a trăit în jurul anului 1100. Acesta avea craniul spart, iar cercetările au scos la iveală că bărbatul fusese supus unei operaţii considerate foarte complicată pentru vremurile acelea: craniul i-a fost perforat pentru a putea elimina fragmentele de os spart şi pentru a permite eliminarea presiunii intracraniene. Ne putem doar imagina cît de dureror trebuie să fi fost procesul de vindecare fără niciun fel de anestezic.

Dwale: un anestezic letal

În Evul Mediu, medicii recurgeau la operaţii doar în situaţii foarte grave deoarece nu cunoşteau niciun anestezic suficient de bun pentru alinarea durerii cauzate de procedurile nu tocmai rafinate. Unele poţiuni folosite pentru uşurarea durerilor sau pentru inducerea somnului pentru perioada operaţiei puteau fi ele însele letale. O astfel de poţiune se obţinea prin amestecarea sucului de salată verde, fiere de vier, opiu, măselariţă, suc de cucută şi oţet. Acest amestec era pus în vin şi abia apoi ”oferit” pacientului. Cuvîntul din engleza veche folosit pentru a descrie această poţiune anestezică era ”dwale”. Chiar şi numai sucul de cucută din acest amestec putea fi letal, şi deşi anestezicul putea induce un somn profund pacientului pentru a permite desfăşurarea operaţiei, exista posibilitatea ca acesta să nu se mai trezească deloc.

Paracelsus, un medic elveţian, a fost primul care a folosit eterul pentru calităţile sale anestezice, dar acesta n-a fost acceptat de comunitatea largă a medicilor şi a fost redescoperit în America 300 de ani mai tîrziu. Paracelsus a mai folosit şi laudanumul pentru alinarea durerii.

Vrăjile: ritualuri păgîne şi penitenţe religioase ca forme de vindecare

Medicina medievală timpurie era adeseori o combinaţie între ritualuri păgîne, religioase şi cunoştinţe ştiinţifice. Odată cu răspîndirea controlului bisericii în toate aspectele vieţii publice şi private, ritualurile păgîne au fost condamnate şi au dispărut treptat din practica doctorilor. Un astfel de ritual, pentru care puteai fi sever pedepsit, era următorul:

”Cînd vindecătorul se apropie de casa în care trăieşte bolnavul, dacă el găseşte o piatră în apropiere, întoarce piatra şi dacă sub ea trăia vreo creatură, dacă vindecătorul găseşte un vierme sau o muscă sau o furnică sau orice creatură vie, atunci bolnavul se va vindeca.” Persoanele care se îmbolnăveau de ciumă bubonică trebuiau să efectueze penitenţe şi să-şi mărturisească păcatele. Li se spunea că vor scăpa cu viaţă dacă îşi mărturiseau corect toate păcatele.

Operaţia de cataractă: o procedură dureroasă care rareori salva vederea pacientului

Una din formele timpurii ale operaţiei de cataractă presupuneau introducerea unui instrument ascuţit, un cuţit sau un ac, prin cornee şi împingerea cristalinului pînă în fundul ochiului. Odată cu răspîndirea metodelor medicinale arabe în Europa, operaţiile de cataractă s-au îmbunătăţit, deşi probabil că n-au devenit şi mai puţin dureroase.

Vezici blocate: catetere metalice erau introduse în vezică

Blocarea urinei în vezică, din cauza unor boli venerice, era ceva destul de comun într-o perioadă care nu cunoştea antibioticele. Cateterul urinar – un tub metalic introdus în vezică prin uretră – a fost folosit pentru prima oară la mijlocul secolului al XIV-lea. Cînd tubul nu putea fi introdus pentru a elimina obstrucţia, se foloseau şi alte proceduri, toate la fel de dureroase şi periculoase ca şi problema medicală pe care trebuiau să o rezolve.

Chirurgi pe cîmpul de luptă

Arcul ce putea trage săgeţi la mare distanţă era o armă foarte folosită în Evul Mediu, iar asta a creat adevărate probleme pentru chirurgii de pe cîmpul de luptă: cum să scoţi săgeţi din corpul soldaţilor fără să-i omori. Vîrful săgeţilor nu era neapărat lipite de trunchi, ci ataşate cu ceară. După ce ceara se întîrea, ea devenea foarte rezistentă, dar cînd săgeata străpungea corpul uman, vîrful ei se dezlipea şi rămînea în interior. Una din soluţiile inventate a fost aşa-zisa lingură pentru săgeţi, concepută de un medic arab. Lingura era introdusă în rană şi trebuia să cuprindă vîrful săgeţii şi să-l extragă fără a cauza şi alte probleme din cauza zimţilor. Acest tip de răni erau tratate şi prin cauterizare: fierul încins era pus pe rană pentru a închide vasele de sînge sparte, prevenind astfel hemoragiile şi infecţiile. Cauterizarea era folosită cu precădere pentru amputaţii.

Sîngerări provocate

Medicii medievali credeau că majoritatea bolilor erau rezultatul fluidului în exces aflat în corp. Astfel, tratamentul consta în extragerea fluidului în exces prin eliminarea unor cantităţi, destul de mari, de sînge. Pentru asta, se foloseau fie lipitorile, fie tăierea venelor. Lipitorile erau puse pe porţiunea corpului cea mai afectată de boală. În cazul celei de-a doua metode, doctorul tăia o venă a pacientului, de obicei pe interiorul braţului, şi lăsa sîngele să se scurgă într-un vas. Călugării din mai multe mănăstiri făceau acest gen de tratament regulat, pentru a-şi păstra sănătatea.

Naşterile: femeilor li se spunea să se pregătească pentru ce e mai rău

Naşterea în era medievală era considerată atît de periculoasă, încît Biserica spunea femeilor însărcinate să se pregătească sufleteşte şi să-şi mărturisească păcatele înainte. Moaşele jucau un rol foarte important în ochii Bisericii, astfel că ele trebuiau să-şi primească licenţa de la un preot şi să depună un jurămînt că nu vor folosi magia în timpul naşterilor. Atunci cînd poziţia anormală a bebeluşului încetinea naşterea, moaşa încerca să mişte poziţia acestuia in utero sau zdruncina patul pentru a forţa mutarea fătului. Dacă bebeluşul murea înainte de naştere, moaşele trebuiau să-i dezmembreze corpul cu instrumente ascuţite şi apoi foloseau un soi de forceps pentru a-l scoate din uter.

Clismele în Evul Mediu

Varianta medievală a clismei purta numele de clyster, care desemna de fapt instrumentul folosit pentru injectarea fluidelor în corp prin anus. Acest instrument era un tub metalic, cu un capăt în formă de pîlnie şi un altul care avea mai multe orificii. De obicei se folosea apa călduţă, dar existau şi amestecuri pseudo-medicinale, precum fierea de vier subţiată sau oţetul. În secolele XVI-XVII, acest instrument a fost înlocuit unul de tip seringă. În Franţa, acest tip de tratament a devenit chiar o modă. Se spune că Regele Ludovic al XIV-lea ar fi făcut peste 2000 de clisme în timpul domniei sale.

Hemoroizii: tratament cu fier încins

Tratamentele pentru diversele boli din Evul Mediu includeau şi rugăciunile către sfinţii protectori ai oamenilor suferinzi de unele boli. Un călugăr irlandez din secolul al VII-lea, Sfîntul Fiacre, era protectorul celor care sufereau de hemoroizi. El s-ar fi vindecat în miraculos de această boală după ce s-a aşezat pe o piatră din grădină. Piatra există şi azi şi primeşte mulţi vizitatori din rîndul celor care speră să găsească un tratament miraculos. În cazurile extreme ale acestei boli, medicii foloseau cauterizarea cu fier încins.

Andreea LUPŞOR, după sursa: http://www.oddee.com